Victorie în prelungiri pentru Liverpool în primul meci al anului la Burnley!

De: Cancan
Publicat: 02/01/2018 | 07:00

„Cormoranii” au deschis scorul prin Mane în minutul 61 însă gazdele au egalat  cu trei minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc prin Gudmundsson. Până la urmă însă reuşita lui Klavan din prelungiri a făcut dreptate, victoria lui Liverpool fiind pe deplin meritată după asptectul jocului, „cormoranii” fiind superiori la toate capitolele celor de la Burnley.  

A fost al 16-lea joc al celor de la Liverpool fără înfrângere în toate competiţiile. Ultimul eşec al „cormoranilor” datează din 22 octombrie 2017, 4-1 pe terenul celor de la Tottenham.

O victorie importantă în primul meci al anului a obţinut şi Leicester, fosta campioană a Angliei câştigând la scor de neprezentare, 3-0 partida depe teren propriu cu cei de la Huddersfield.

Newcastle a obţinut  trei puncte de aur pe terenul celor de la Stoke City, scor 1-0. Unicul gol al meciului a purtat semnătura lui Perez înminutul 73. Cu acest rezultat, Newcastle a urcat pe locul 13 cu 22 de puncte.

Cel mai spectaculos meci al rundei în prima zi a acestui an s-a disputat la Brighton unde gazdele au temrinat nedecis 2-2 partida cu Bournemouth. Gazdele au condus în două rânduri pe tabela de marcaj prin golurile marcate de Knockaert (min.5) şi Murray (min. 48), însă de fiecare dată oaspeţii au reuşit să revină în joc egalând prin Cook (min.33) şi Wilson (min.79).

                                      

Cristi P.