Victorie în instanță pentru Sorin Bontea! A câștigat procesul cu Antena 1 + Câți bani va primi

Publicat: 27/06/2024 | 15:05

Victorie pentru Sorin Bontea! Faimosul bucătar a câștigat unul dintre procesele intentate de Antena Group împotriva sa. Curtea de Apel din București a dat o sentință definitivă. Iată câți bani trebuie să primească acum fostul jurat de la Chefi la Cuțite!

Sorin Bontea a câștigat unul dintre procesele intentate de Antena Group împotriva celor trei chefi: Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Decizia definitivă a Curții de Apel a confirmat victoria lui Sorin Bontea și a celor de la Pro TV în procesul în care Antena 1 încerca să împiedice apariția bucătarului în emisiunea MasterChef de la postul concurent.

Victorie la Curtea de Apel pentru Sorin Bontea. Bucătarul a câștigat procesul cu Antena 1. Decizia finală într-unul dintre procesele intentate de Antena 1 împotriva celor trei chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu, a fost pronunțată.

Citește și: RĂZBOIUL DINTRE CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU ȘI ANTENA 1, TRANȘAT DE INSTANȚĂ. CÂT TREBUIE SĂ PRIMEASCĂ FOSTUL JURAT DE LA „CHEFI LA CUȚITE”

Sorin Bontea a câștigat unul dintre procesele intentate de Antena 1 împotriva sa

Antena 1 a încercat printr-o ordonanță președințială să blocheze apariția lui Sorin Bontea în emisiunea MasterChef de la Pro TV. Magistrații i-au oferit câștig de cauză fostului jurat de la Chefi la Cuțite, iar acum Antena Group este bună de plată. Postul de televiziune a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată în valoare totală de 25.000 de lei (aproximativ 5.000 de euro). De asemenea, această sumă include și 14.807,17 lei către Sorin Bontea, dar și 10.659,88 lei către Pro TV.

„Respinge apelul ca nefondat. Obligă apelanta la plata către intimaţi a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, respectiv 14.807,17 lei către intimatul pârât Bontea Sorin şi 10.659,88 lei către intimata PRO TV S.R.L. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.06.2024”, a fost decizia dată de Curtea de Apel București, potrivit Pagina de Media.

După încheierea colaborării cu emisiunea „Chefi la cuțite”, Antena 1 și cei trei chefi au fost implicați într-un lung șir de procese juridice. Antena 1 a inițiat multiple acțiuni legale, inclusiv ordonanțe președințiale, pentru a impune respectarea diverselor aspecte contractuale sau pentru a limita aparițiile chefilor la alte televiziuni.

În urma acestor litigii, Pro TV a devenit, de asemenea, parte implicată, după ce i-a angajat pe cei trei chefi pentru a relua emisiunea MasterChef, amplificând astfel intensitatea conflictului juridic între cele două mari rețele de televiziune din România.

Citește și: E OFICIAL! CÂND ÎNCEPE MASTERCHEF ROMÂNIA. BONTEA, SCĂRLĂTESCU ȘI DUMITRESCU, DEZVĂLUIRI DIN CULISELE EMISIUNII DE LA PRO TV