Victorie importantă pentru Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Ion Țiriac a defilat la US Open

Publicat: 29/08/2023 | 13:07

Duminică noapte, Sorana Cîrstea (33 de ani, 30 WTA) a înfruntat-o pe Kayla Day (23 de ani, 93 WTA) în primul tur al turneului de la US Open. Românca a jucat excelent și și-a învins adversara fără emoții, scor 6-2, 6-3. În turul următor, Sorana va avea însă o misiune mult mai dificilă.

În absența Simonei Halep, toții ochii românilor sunt ațintiți către Sorana Cîrstea, care în  această perioadă joacă la US Open. În runda inaugurală a turneului de la New York, românca a întâlnit-o pe Kayla Day.

(CITEȘTE ȘI: Simona Halep, o nouă veste proastă primită de la avocat în cazul de dopaj: ”Sunt dezamăgită!”)

Sorana Cîrstea s-a calificat fără emoții în turul doi al turneului de la US Open

Sorana Cîrstea a început excelent meciul, reușind să câștige primul game fără emoții. Americanca a reușit să-și câștige și ea serviciul, iar scorul a devenit egal, 1-1. Din acest moment, Sorana s-a dezlănțuit și a câștigat game după game până la scorul de 4-1. Kayla Day a reușit să mai reducă din handicap, însă Sorana și-a adjudecat setul cu scorul de 6-2, după doar 32 de minute de joc.

Și în setul doi, Sorana a început în forță și a condus la un moment dat cu 3-0. Americanca a reușit să câștige două game-uri la rând și părea că Sorana va avea o misiunea mai grea. Totuși, românca a menținut ritmul excelent de joc și s-a desprins la 5-2. Kayla Day și-a mai trecut în cont un game, dar Sorana s-a impus în cele din urmă cu scorul de 6-3, după 44 de minute scurse din setul secund. Astfel, după o oră și 16 minute, Sorana Cîrstea a câștigat meciul cu scorul de 6-2, 6-3 și a obținut calificarea în turul secund al competiției. Pentru calificarea în turul doi, românca va primi un cec în valoare de 123.000 de dolari şi 70 de puncte în clasamentul WTA.

În turul doi al turneului de la US Open, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Anna Kalinskaya (24 de ani, 89 WTA). Rusoaica a trecut în primul tur de cehoaica Katerina Siniakova (27 de ani,  49 WTA), cu scorul de 6-4, 6-2, după o oră și 17 minute de joc.

Sorana Cîrstea şi Anna Kalinskaya s-au mai întâlnit până acum de două ori. Ambele dueluri au avut loc pe suprafețe  hard, în Statele Unite. În anul 2020, la turneul de la Cincinnati, Kalinskaya s-a impus în fața Soranei, în timp ce la Indian Wells 2022, românca a câștigat în fața rusoaicei. Astfel, scorul întâlnirilor directe dintre cele două sportive este egal.

(NU RATA: Sorana Cîrstea a vorbit cu iubitul Ion Ion Țiriac și apoi i-a dat replica lui CTP: „Dacă mă insulți pe mine acum…”)