Victorie de aur pentru „tricolori” pe Ghencea!
Reprezentativa României a obținut o victorie de aur în economia luptei pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar de anul viitor. „Tricolorii” lui Mirel Rădoi au învins Armenia cu scorul de 1-0 (1-0), pe Stadionul „Ghencea” din Bucureşti, în etapa a VIII-a a Grupa J a preliminariilor CM și a urcat pe locul 2 în clasament.
Deși obținută la limită, victoria cu Armenia, bifată grație reușitei lui Alexandru Mitriţă (min.26) este foarte prețioasă, „tricolorii” plasându-se cu două etape înaintea finalului acestei campanii de calificare pe locul secund.
Jocul cu Armenia a avut două reprize diametral opuse. Prima a fost total la discreția lui Hagi & co, statistica după primele 45 de minute indicând 9-1 la şuturi (3-0 pe poartă), o posesie netă, 73%-27%, şi 6-0 la cornere. În actul secund, „tricolorii” au făcut pasul înapoi, însă grație lui Niță care a avut câteva intervenții fabuloase, au reușit să mențină avantajul minim de pe tabela de marcaj până la finalul jocului. S-a terminat 1-0, România acumulând 13 puncte, cu unul mai mult decât Macedonia de Nord și Armenia, echipe clasate pe locurile 3 și 4. În celelalte partide de luni, Germania a învins Macedonia de Nord cu 4-0, în deplasare, iar Islanda a trecut de Liechtenstein cu acelaşi scor, 4-0.
În urma victoriei de la Skopje, Germania, liderul grupei cu 21 de puncte, şi-a asigurat calificarea la CM 2022
Ultimele meciuri din grupă vor avea loc în noiembrie, România urmând să joace acasă cu Islanda (11 noiembrie) şi în deplasare cu Liechtenstein (14 noiembrie).
Vă reamintim că echipele care vor câştiga grupele se vor califica direct la turneul final din Qatar. Formaţiile clasate pe locurile secunde şi cele mai bune două echipe necalificate din Liga Naţiunilor 2020-2021 vor juca baraje în urma cărora alte trei formaţii vor obţine biletele pentru CM 2022.