Victorie clară a Naționalei Feminine de Handbal a României în fața Serbiei. Calificare facilă în grupa 3 principală

Publicat: 03/12/2023 | 21:35
Naționala Feminină de Handbal a României a marcat o nouă victorie

Sunt vești bune din lumea sportivă! Naționala Feminină de Handbal a României a avut o victorie clară în fața Serbiei, duminică, 3 decembrie 2023. Handbalistele românce s-au calificat în grupa 3 principală, urmând să joace 3 meciuri împotriva echipelor din grupa F (Germania, Polonia și Japonia / Iran). Astăzi, scorul final a fost 37-28. Detaliile se află mai jos, în articol.

Veștile sunt favorabile pentru Naționala Feminină de Handbal a României. Duminică, 3 decembrie 2023, handbalistele românce au avut parte de o victorie clară în fața Serbiei, scor final 37-28. Drumul presărat cu aplauze le-a purtat în grupa 3 principală. Cel de-al doilea meci de la Campionatul Mondial a adus victorie pe masa României, urmând ca handbalistele să mai joace alte 3 meciuri împotriva echipelor din grupa F (Germania, Polonia, Japonia / Iran). Naționala de Handbal a României o va întâlni pe cea a Danemarcei în data de 5 decembrie. Va fi ultimul meci din grupa preliminară pentru România.

Vezi și EL ESTE OMUL CARE A DISTRUS TRAGEREA LA SORȚI! MOMENTE DE STUPOARE SUB OCHII LUI EDI IORDĂNESCU. “O SĂ ÎNFUNZI PUȘCĂRIA!”

Cine a marcat în meciul România – Serbia? Naționala Feminină de Handbal a României a câștigat cu 37-28

Meciul a fost strâns, iar româncele au adjudecat, pe teren, punct după punct. Marcatoarele acestui meci au fost:

  • Eliza Buceschi – 8;
  • Sonia Seraficeanu – 7;
  • Cristina Laslo – 4;
  • Crina Pintea – 4;
  • Nicoleta Dincă -4;
  • Alicia Gogîrlă – 2;
  • Andreea Popa – 2;
  • Alexandra Dindiligan – 2;
  • Lorena Ostase – 2;
  • Bianca Bazaliu – 1;
  • Daria Bucur – 1.

Vezi și PRESA DIN BELGIA N-A PUTUT SĂ SE ABȚINĂ ȘI NE-A LUAT LA MIȘTO DUPĂ TRAGEREA LA SORȚI. CE AU SCRIS DESPRE “STARUL ROMÂNIEI”

Prima victorie de la Campionatul Mondial a fost împotriva selecționatei din Chile

Handbalistele românce se bucură de un real succes pe teren, încă din primul meci al Campionatului Mondial. În data de 1 decembrie 2023, de Ziua Națională a României, Naționala Feminină de Handbal a României a avut un debut fără emoții la CM. Româncele au jucat împotriva selecționatei din Chile, scorul final fiind 44-19.

Marcatoarele meciului de handbal România – Chile

  • Eliza Buceschi (Rapid) – 6;
  • Alexandra Dindiligan (CSM București) – 5;
  • Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița) – 5;
  • Lorena Ostase (Rapid) – 5;
  • Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița) – 4;
  • Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea) – 3;
  • Alexandra Badea (Rapid)- 3;
  • Crina Pintea (CSM București) – 3;
  • Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița) – 2;
  • Nicoleta Balog (Dunărea Brăila) – 2;
  • Daria Bucur (Gloria Buzău) – 2;
  • Cristina Laslo (Gloria Bistrița) – 2;
  • Claudia Pașcan (SCM Craiova) – 1;
  • Andreea Popa (Dunărea Brăila) – 1.

Vezi și CU CINE JOACĂ ROMÂNIA LA EURO 2024. AVEM ADVERSARII! NOROC MARE PENTRU TRICOLORI

Sursă foto: capturi video Prima Sport