Victorie amicală pentru Dunărea Călărași contra Viitorului!
Într-o partidă amicală Dunărea Călărași a învins la limită Viitorul Constanța cu 2-1 (0-0).
Constănţenii au marcat primii pe terenull nou-promovatei prin Paul Iacob (min. 50), care a reluat în plasă, din şase metri, mingea centrată din corner de Lyes Houri.
Gazdele antrenate de Dan Alexa au revenit în joc prin golul reuşit de Valentin Munteanu, în minutul 66, iar Georgian Honciu a marcat golul victoriei, în minutul 70.
Dan Alexa, antrenorul principal al nou-promovatei, a trimis în teren formula Lungu – Ţenea, Şandru, Ispas, Şeroni – Cucu, Honciu, Alex. Munteanu, Drăghiceanu – Cârnaţ, Mediop, în timp ce Gică Hagi a apelat la: Buzbuchi – Neciu, Luchin, Mladen, Dima – Achim, Artean, Iacob, Natchko – Stoica, Houri.
În altă ordine de idei, Dunărea Călăraşi a mai perfectat un transfer, Dan Alexa înregimentându-l la echipă pe atacantul francez, Sacha Clemence.
În vârstă de 30 de ani Clemence s-a născut la Dijon şi a început fotbalul la Bordeaux. După ce a evoluat în ligile inferioare din Franţa, fotbalistul a ajuns în 2014 la Angers şi mai apoi la Creteil. În Ligue 2, Clemence a jucat ultima dată pentru Tours, grupare pentru care a strâns 44 de meciuri. Francezul a semnat cu Dunărea Călărași din postura de jucător liber de contract.
Următorul meci în Liga I al Dunării Călărași va avea loc sâmbătă de la ora 15:00, când pe terenul nou-promovatei va veni FC Botoșani, duelul din cadrul rundei a VIII-a fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look. La fel ca și Călărașiul, și FC Botoșani a susținut un amical pe care l-a câștigat cu 2-0 cu moldovenii de la Zaria Bălți.