Victor Socaciu a fost externat din spital. Cum se simte cântărețul
Pentru câteva zile, Victor Socaciu a fost internat în Spitalul ”Carol Davila” din Capitală. Din fericire, însă, cântărețul a fost externat recent, după ce s-a simțit mai bine.
Medicii au reușit să îl pună pe picioare pe artistul Victor Socaciu, după ce preț de câteva zile a fost internat într-o unitate spitalicească din București. Bărbatul s-a simțit rău, astfel că a avut nevoie de îngrijiri medicale. Din fericire, însă, bărbatul a fost externat din spital, acesta ajungând la doctor din cauza unor problemele renale. Unul dintre tratamente ar fi interferat cu cel pe care îl urmează după transplantul de rinichi din 2009.
Starea sa de sănătate este una bună, iar Victor Socaciu chiar va participa la festivalurile la care a fost invitat.
Artistul Victor Socaciu a fost internat în spital
În 2009, artistul Victor Socaciu a fost supus unui transplant renal la o clinică din Cluj, cu rinichii prelevați de la o fetiță de zece ani, aflată în moarte clinică. Deși totul părea în regulă după intervenția chirurgicală, Victor Socaciu a ajuns de urgență la Spitalul Clinic de Nefrologie Doctor Carol Davila, unde a fost internat în prezent și ținut sub atenția medicilor. Colegii de la gandul.ro au dezvăluit toate detaliile stării lui Victor Socaciu de la momentul respectiv.
Ce a spus Marina Almășan, după ce artistul a ajuns la spital
Marina Almășan, fosta parteneră a artistului Victor Socaciu, a mărturisit pentru Fanatik.ro faptul că a aflat întâmplător de starea de sănătate a acestuia și că i-ar fi cedat rinichii transplantați: “Am aflat și eu, întâmplător, de la un medic cunoscut că ar fi internat la Carol Davila, cu mai vechile probleme renale. I-ar fi cedat rinichii transplantați. Mai multe nu știu. Nu am ținut legătura cu Victor în anii ăsta, că am avut peripeții în despărțirea noastră, dar îmi pare rău pentru el. Eu am fost alături de el când a avut dializa și după aceea transplantul. Îi cunosc problemele și îmi pare rău că nu a reușit să aibă grijă de el și să nu-i revină”.
De asemenea, și prietenul apropiat al artistului Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, a vorbit despre starea de sănătate: “Nu am auzit să fie bolnav. Știu că avea niște probleme, dar să fie în stare gravă?! Trebuia să mergem împreună la un festival la Alba Iulia! Repet, nu știu care este starea lui, dar nu am auzit să fie ceva grav. Sper că nu e așa”.
Sursă foto: arhivă Cancan