Victor Slav acuză probleme de sănătate după ce s-a dat cu placa la munte și s-a accidentat. Deși a venit la emisiune în cârje, spera că problema la picior se va vindeca, însă se pare că lucrurile nu stau deloc bine și este nevoie de intervenția medicilor.
Prezentatorul a anunțat joi seara în emisiunea pe care o moderează alături de Andreea Mantea că se va opera la gleznă, vineri, și speră că totul va fi bine. „M-am dat cu placa, snowboard se numeste. Astept sa ma vindec, anul asta nu pot sa ma urc pe placa, dar la anul da. Am o problema la glezna, credeam ca nu e atat de grav, de asta am mai tras de timp, dar am ajuns tot la operatie. S-a rupt fascia si pleaca tendonul la plimbare. Maine o sa ma operez, o sa fie totul bine. Se mai intampla„, a declarat Victor Slav.
Bianca Drăgușanu a mers la mai multe farmicii pentru a-i cumpăra cârje lui Victor Slav. Blondina a mărturisit că așa și-a petrecut toată dimineața. Prezentatoarea a mărturisit că așa și-a dat seama cât de mult îl iubește pe tatăl copilului ei.
„Aţi petrecut aseară, nu? A fost ultima ocazie înainte de post. Ştiţi cum am început eu ziua? Aşa: bună ziua, cârje aveţi? Am fost la munte în weekend şi Victor s-a rănit la un picior. Ce a fost pe capul meu! Pe ninsoarea din dimineaţa asta, a luat Bianca la rând toate farmaciile. Aşa îţi dai seama dacă îl iubeşti pe omul de lângă tine. Te dai peste cap să îl faci bine. Aşa îşi dă şi el seama că îl iubeşti. Îl doare, te ia de mână şi se bazează pe tine”, a povestit Bianca Drăgușanu în emisiunea pe care o prezintă.