Președintele Partidului Pro România, Victor Ponta, alături de liderii săi au fost prezenți marți, 21 mai, la Casa de Cultură din Buzău, unde și-au lansat candidații pentru alegerile europarlamentare. Victor Ponta a declarat că Pro România este o alternativă serioasă la ce se întâmplă astăzi pe scena politică și o soluție pentru cei ce sunt dezamagiți de actuala guvernare.
„Trebuie să facem o schimbare pe 26 mai. Duminică, fiecare dintre dvs sunteți mai puternici decât orice politician, pentru că aveți votul în mână. Dacă stați acasă, îl ajutați pe Dragnea să fureși să ne mintă în continuare. Eu am încredere că Pro România poate face o schimbare. Mihai Tudose și Corina Crețu au făcut lucruri pentru România. De pe 27 mai, revenim la normalitate în România„, a declarat Victor Ponta, la Buzău.
După și-au prezentat echipa pentru alegerile europarlamentare, Victor Ponta și liderii Pro România, printre care Mihai Tudose și Florin Rache, au ieșit la o terasă în centrul Buzăului. Cei patru nu erau însoțiți de jandarmi, s-au așezat la masă și au început o discuție destul de serioasă, potrivit imaginii.
„Mergem peste tot în țară să ne prezentăm echipa de profesioniști, care ne va reprezenta foarte bine in Parlamentul European. Pro Romania oferă o alternativă la ce se întâmplă astăzi pe scena politică. Foarte mulți oameni sunt dezamăgiți de ce se întâmplă astăzi. Trebuie să lase scandalurile de zi cu zi, și să se ocupe de probleme serioase : șosele, spitale, școala” a declarat Victor Ponta