Victor Ponta identifică GAFA făcută de DNA odată cu deschiderea noului dosar care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu: ”Să perseverezi în greșeală e diabolic!”
DNA a cerut Senatului urmărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru luare de mită în perioada cât a fost în Guvern, cel târziu în 2008, fiind vorba despre dosarul Microsoft. Reprezentanții Parchetului General au precizat că DNA a transmis procurorului general un referat al cauzei în vederea sesizării Senatului pentru formularea unei cereri de efectuare a urmăririi penale față de un senator, pentru infracțiunea de luare de mită, presupus a fi săvârșită în perioada în care acesta a exercitat o funcție în cadrul Guvernului României, fără însă a preciza nume.
Victor Ponta a vorbit, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, despre o nouă gafă făcută de DNA. În plus, în tentativa de a-l ironiza pe Liviu Dragnea, fostul premier a lăsat să se înțeleagă că șeful Senatului ar avea un protector.
”DNA află, după 10 ani, ca și în cazul meu, că domnul Tăriceanu a luat mită. Să greșești cu o persoană, să zicem cu Ponta, e de înțeles, să perseverezi în greșeală e diabolic. Unde ai fost, domne, în ăștia 10 ani? Gradul de credibilitate e zero, e un nou scandal politic. Nu cred că se va da votul în Senat. Tocmai i-au convins pe cei de la ALDE să nu voteze, vreodată, vreo moțiune.
Nu cred că acest dosar va duce la căderea Guvernului, ci, dimpotrivă, va duce la întărirea Guvernului. Protectorul domnului Dragnea e mai puternic decât protectorul domnului Tăriceanu”, a spus Victor Ponta, potrivit stiripesurse.ro.