Victor Pițurcă revine în fotbalul românesc?! Ce patron de club îi dă târcoale

Publicat: 14/12/2024 | 23:40
Victor Piturca

Victor Pițurcă (68 de ani) revine în fotbalul românesc? Fostul antrenor de la Universitatea Craiova ar fi fost cooptat să devină director general al echipei Universitatea Craiova – la inițiativa lui Gigi Nețoiu, bunul său prieten. Care a fost, de fapt, alegerea fostului selecționer al României? 

Victor Pițurcă, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori din fotbalul românesc, rămâne un nume intens vehiculat atunci când vine vorba de revenirea în prim-planul sportului rege. De-a lungul anilor, acesta a demonstrat de ce este în stare, iar fanii și oficialii din fotbal speră să îl vadă din nou activ. Recent, zvonurile despre implicarea sa într-un nou proiect în fotbalul românesc au încins spiritele, iar numele său a fost legat de FC Voluntari. Revine sau nu Victor Pițurcă în fotbalul românesc?

Vezi și Cum vor arăta stadioanele de la Cupa Mondială din Arabia Saudită? Se anunță un spectacol grandios

Victor Pițurcă: ”În fotbal sunt tot timpul”

În spațiul public s-au vehiculat mai multe informații referitoare la întoarcerea lui Victor Pițurcă în fotbalul românesc. Totul a pornit de la faptul că Gigi Nețoiu, prietenul său, și președintele tuturor secțiilor de sport de la clubul Voluntari, și-ar fi dorit să bată palma cu el în viitoarele proiecte ale echipei de fotbal Volunari – echipa lui Ovidiu Burcă.

După despărțirea de Universitatea Craiova, Victor Pițurcă ar fi fost propus să ocupe funcția de director general la FC Voluntari, după ce Gigi Nețoiu  ar fi încercat să-l convingă să revină în fotbal și să semneze cu echipa ilfoveană.

Povestind partea sa de adevăr, Victor Pițurcă a transmis că au avut loc discuții între el și Gigi Nețoiu, însă nu s-a pus problema ca el să revină la cârma echipe Voluntari. Fostul selecționer al României a mărturisit că este dispus să își ajute prietenul cu sfaturi, însă nimic mai mult.  Vezi și: Măcel în casa lui Pițurcă Jr! Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de arestare în acest dosar

Fostul selecționer i-a sugerat să se concentreze pe aducerea unor jucători tineri și promițători, care ar putea să crească în valoare și să ducă echipa către obiectivul propus – promovarea în Liga 1.

”Dar nu m-am întors în fotbal. În fotbal sunt tot timpul, chiar dacă nu sunt activ. Ăsta este motivul pentru care am acceptat să vorbesc cu voi pentru că au apărut informații în spațiul public că as fi venit la Voluntari. Nu, nu este adevărat. Mă leagă două lucruri de Voluntari. În primul rând că stau în Voluntari și că a venit Gigi Nețoiu, prietenul meu. Mai vorbește cu mine, discută cu mine, pot să îi dau un sfat, dar nimic mai mult.

Normal că vrea (n.r să îl coopteze în echipă), îşi doreşte foarte mult lucrul ăsta, dar nu este cazul.  Are planuri măreţe şi cred că va face lucruri bune. Cu siguranţă va face lucruri bune. Sfatul meu pentru el a fost să meargă pe tineri. Să găsească tineri în care să investească, ca în 2-3 ani de zile Voluntariul să devină o forţă în fotbalul românesc. Părerea mea, că doar aşa se poate întâmpla acest lucru”, a spus Victor Pițurcă pentru as.ro