Victor Costache și-a dat demisia! Ministrul Sănătății a renunțat la funcție la nici 24 de ore de la discutarea testării bucureștenilor

Publicat: 26/03/2020 | 10:22

În această dimineață, Victor Costache, Ministrul Sănătății și-a dat demisia! Totul se întâmplă la nici 24 de ore de când a fost dezbătută problema testării pentru coronavirus a tuturor bucureștenilor. 

Șoc în lumea politică, în această dimineață! Ministrul Sănătății, Victor Costache și-a dat demisia, după ce aseară a discutat despre planul testării tuturor bucureștenilor pentru coronavirus. Deși până în acest moment nu este cunoscut motivul renunțării la funcție al Ministrului, sursele digi24.ro informează că lui Victor Costache i s-a cerut demisia.

Ce declara Victor Costache, în urmă cu nici 24 de ore

Aseară, Victor Costache a dezbătut problema testării tuturor bucureștenilor pentru coronavirus. Ministrul Sănătății a declarat pentru Știrile Pro Tv că vor ajunge la noi în țară numeroase kit-uri cu teste din Coreea de Sud, teste de care vor putea beneficia bucureștenii pentru a afla dacă sunt sau nu infectați cu Covid-19.

CORONAVIRUS. Victor Costache, ministrul Sănătății: „Vârful epidemiei în România ar putea fi estimat în 10 zile”

„Am avizat un parteneriat și un program care va demara rapid. Vrem să se testeze toată populația Bucureștiului printr-o serie de echipe care vor merge door to door (din ușă în ușă- n.red.), după modelul Coreei de Sud. Este foarte important să facem milioane de teste. Până la sfârșitul săptămânii, vom avea încă 200.000 de teste. Am pornit cu un singur centru de testare în ianuarie și acum avem cel puțin 20 și vrem să avem 1-2 la nivel județean”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache, cu nici 24 de ore în urmă.

De asemenea, Victor Costache menționa, seara trecută, faptul că pacienții diagnosticați cu coronavirus vor fi internați doar în spitale dedicate tratării acestei patologii, iar pacienții cu forma ușoară de coronavirus vor fi transferați în hoteluri, acolo unde vor beneficia de îngrijiri medicale.