Vicepreşedintele CJ Olt, cercetat penal pentru ucidere din culpă! Bărbatul a fost implicat într-un accident rutier
Potrivit purtătoarei de cuvânt a IPJ Olt, Claudia Radu, vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de o căruţă nesemnalizată corespunzator, care circula în faţa sa, şi a intrat în coliziune cu aceasta.
Accidentul s-a produs în data de 3 octombrie, la ora 20.00, lângă oraşul Piatra Olt. Patru persoane au fost rănite, una dintre ele decedând marţi seară. Marius Oprescu este cercetat penal pentru omor din culpă, potrivit digi24.ro.
Paul Stănescu, preşedintele CJ Olt, a explicat că vicepreşedintele se întorcea de la o inspecţie a unui drum aflat în lucru şi maşina a luat-o „ca să nu ruginească în parcare”. Maşina cu care s-a produs accidentul a fost achiziţionată din fonduri europene, în cadrul unui program transfrontalier de gestionare a situaţiilor de urgenţă.
G.C.