Vicepresedintele afgan Mohammad Qasim Fahim a murit: „Sufletul sau sa se odihneasca in pace”
„Primul vicepreşedinte, mareşalul M.Q. Fahim, s-a stins. Sufletul său să se odihnească în pace”, a declarat purtătorul de cuvânt pe contul său de Twitter, potrivit Mediafax.
Moartea lui Fahim, care era bolnav, este o „pierdere ireparabilă”, a reacţionat la rândul său preşedintele Hamid Karzai într-un comunicat.
„Fahim era un patriot, un mare mujahedin”, a adăugat şeful statului afgan.
Preşedinţia a adăugat că începând de luni va fi respectată o perioadă de doliu de trei zile şi că drapelele vor fi coborâte în bernă.
Vicepreşedintele urma să îşi încheie mandatul în lunile următoare, la sfârşitul alegerilor prezidenţiale, al căror prim tur era prevăzut pentru 5 aprilie.
Zalmai Rassul, unul dintre favoriţii la acest scrutin, a adresat pe Twitter un mesaj de condoleanţe familiei defunctului.
Fahim, unul dintre liderii minorităţii tadjice, a fost omul de încredere al comandantului Ahmad Shah Massud în timpul luptei antisovietice (1979-1989), al războiului civil (1992-1996) şi al regimului taliban (1996-2001). Este posibil însă ca el să fi jucat un rol în asasinarea acestuia în 2001, potrivit lui Hillary Mann Leverett, fost membru al Consiliului naţional de securitate american.
După căderea talibanilor, el a primit sprijinul Statelor Unite pentru a participa la efortul de stabilizare a ţării. Numit la conducerea Ministerului Apărării în 2002, el a fost criticat pentru că s-a înconjurat de ofiţeri tadjici.
Acest fost lider de război cu reputaţie controversată a fost acuzat de încălcarea drepturilor omului şi de trafic de droguri de către organizaţia Human Rights Watch (HRW).
Fahim a devenit recent avocatul negocierilor de pace cu talibanii, artizani ai unei insurecţii violente pe care cei 12 ani de intervenţie occidentală nu au reuşit să o înnăbuşe.
„Fără pace, Afganistanul va rămâne instabil. Trebuie să aducem pacea prin discuţii şi negocieri”, a declarat el pentru televiziunea afgană.