Vica Blochina suferă după operația de micșorare a stomacului! Cu ce dificultăți se confruntă blondina: „Nu cred că rezist”

Publicat: 19/06/2023 | 14:08
Vica Blochina / Sursă foto: captură Youtube

La începutul acestei luni, Vica Blochina lua o decizie radicală. Confruntându-se cu kilogramele în plus, blondina a vrut să taie răul de la rădăcină, așa că a apelat la o operație de micșorare a stomacului. A pășit încrezătoare în cabinetul medicului și este cât se poate de mulțumită de rezultate. Însă, există și anumite aspecte ala acestei proceduri ce o supără teribil pe fosta balerină. 

După participarea la emisiunea Survivor România 2023, Vica Blochina a trecut printr-o perioadă destul de grea, refugiindu-se în mâncare. Așa că blondina a început să acumuleze în greutate, iar în momentul în care a văzut că s-a îngrășat 13 kilograme a decis că este timpul să ia atitudine. Nu a stat mult pe gânduri și a ajuns pe masa de operație. Acum fosta concurentă de la Pro TV este în perioada de recuperare și recunoaște că îi este destul de greu.

În prima săptămână după operație, Vica Blochina a fost nevoită să mănânce numai lichide. A mai făcut un pas și a trecut la piureuri și tot felul de lucruri pasate. Însă, acest regim este unul destul de greu de dus pentru fosta balerină, care este o pofticioasă absolută și o fană înrăită a fast food-ului. Deși recunoaște că stă „pe butoiul cu pulbere”, crede că o să reziste și nu o să încalce sfaturile medicului.

Însă, un alt lucru o întristează cu adevărat. Pentru Vica Blochina urmează perioada vacanțelor, iar prima oprire este în Mykonos. Din păcate, blondina nu are voie să bea alcool, iar asta o supără teribil. Deși va petrece de dimineața până seara, nu poate condimenta distracția cu puțină tequilla. Vedeta a mărturisit că o să încerce să reziste tentației, dar nu este sigură că o să reușească.

„Nu este o operație grea, este destul de ușoară. Dacă slăbesc acum 15 kilograme, nu se lasă nici pielea. E tocmai bine. În momentul acesta, sunt pe butoiul cu pulbere! Îmi vine să mănânc orice și pe oricine, dar nu mai poți!

Prima săptămână am stat numai pe supe clare, acum sunt pe piureuri, chestii pasate ca la bebeluși și, după o lună, pot să încep să ciugulesc. Nu am avut deloc dureri. Ca senzație e ca o mică arsură, o gastrită. Am însă restricții! Beleaua mare e că încep acum vacanțele și eu trebuie să merg la Mykonos și nu am voie deloc alcool. Nu pot să beau și eu o tequilla. La asta nu cred că rezist! Nu se poate!”, a declarat Vica Blochina.

(CITEȘTE ȘI: VICA BLOCHINA, PROPUNERE INDECENTĂ DIN PARTEA UNUI MILIONAR! CUM A REACȚIONAT BLONDINA: „TOTUL RĂMÂNE ÎNTRE NOI”)

„Nu mai pot cu dietele”

Vica Blochina a mai mărturisit că după ce a văzut câte kilograme a acumulat după Survivor a avut un moment de cotitură în care a hotărât să facă pasul. Se pare că aproape toată viața, vedeta a fost într-o dietă continuă și asta pentru că mai mereu kilogramele în plus o supărau. Evident, că problema nu era una gravă, însă blondina a vrut să scape de tot și să nu își mai facă griji.

În prima săptămâna după operație, Vica Blochina a reușit să slăbească deja șase kilograme, dar țelul ei este mai mare de atât. Fosta balerină și-a propus să dea jos 15 kilograme în total și este încrezătoare că o să își atingă în curând țelul.

„Eu nu mă urc pe cântar la mine acasă, pentru că mi-e frică. Nu mă lasă încă nici doctorul, mă urc doar la el în cabinet. Ținta mea după această operație este să slăbesc 15 kilograme. Foarte multă lume și-a făcut intervenția asta, dar mulți nu vor să recunoască.

Eu mereu am avut ambiție în ceea ce privește kilogramele. Toată viața mea am stat numai pe regimuri, diete, detoxuri. Pur și simplu, am simțit că nu mai pot cu dietele astea. Nu am putut să-mi mai reglez greutatea de la 25 de ani, de atunci tot țin regimuri încontinuu. Aveam nevoie pentru confortul meu psihic să slăbesc, nu că mi-ar fi zis cineva că sunt grasă, Doamne ferește!”, a mai spus Vica Blochina, potrivit click.ro. 

(VEZI ȘI: LA 47 DE ANI, VICA BLOCHINA E PUSĂ PE SCHIMBĂRI MARI. VREA SĂ PĂȘEASCĂ TOT MAI DES ÎN CABINETUL MEDICULUI ESTETICIAN: „ABIA ACUM ÎNCEP SĂ MĂ TUNEZ”)