Vica Blochina și-a dorit enorm să facă parte din fenomenul Survivor România, însă, după doar o lună a părăsit competiția. Blondina a dat tot ce a avut mai bun pe traseu, însă condițiile grele cu care s-a confruntat în junglă au făcut-o să își dorească să plece. Acum, urmărește de acasă parcursul foștilor ei colegi și, se pare că scandalul care a izbucnit recent între Kamara și Doc nu a lăsat-o indiferentă.
Vica Blochina a fost sinceră întotdeauna și nu s-a ferit să spună ceea ce gândește. Atât în competiție, dar și de când a revenit acasă, blondina i-a pus la zid pe cei despre care ea consideră că au avut o atitudine nepotrivită în cadrul emisiunii.
Acum, fosta concurentă a luat-o în vizor pe Bianca Patrichi. Vica este de părere că fosta ispită de la Insula Iubirii s-a aliat cu DOC împotriva lui Kamara.
În momentul în care a izbucnit scandalul din echipa Faimoșilor, Bianca Patrichi i-a luat apărarea lui DOC, ba chiar a avut un schimb de replici dure cu Kamara. Vica Blochina, cea care îl susține pe artist, chiar și de acasă, a remarcat acest lucru și a făcut o postare acidă în mediul online. Blondina i-a transmis Biancăi faptul că nu se poartă deloc așa cum ar trebui.
„De când am ieșit din competiție nu am avut cum să nu remarc faptul că această Maria Magdalena a început, ușor ușor, să arunce cu noroi. S-a produs o alianță acolo în tabăra Faimoșilor: DOC, Maria Magdalena, împotriva lui Kamara. Mai ales în urma ultimelor evenimente.
Efectiv toată lumea s-a pus pe Kamara! Mă întreb eu și vă întreb și pe voi, fanii emisiunii…De ce și mai ales cum își permite această femeie să arunce ea cu noroi în Kamara, într-un tată care și-a dedicat tot timpul, toată energia și toate resursele pentru a avea grijă de copilul lui?
Ea încă nu are copii, nu are familie… Nici relația cu părinții ei nu e pe roze. Nu e păcat de Dumnezeu să se poarte așa? Poate o să fie și ea la un moment dat și o să vadă cât de dureros este să ți se spună chiar și un singur cuvânt care are legătură cu copilul tău. Jos pălăria pentru Kamara, atât eu cât și oamenii de acasă care îi cunosc povestea și care știu cine este Kamara, îl susținem la Survivor până în pânzele albe”, a scris Vica Blochina, pe rețelele de socializare.