Vica Blochina a fost implicată într-un accident rutier. Fosta prezentatoare TV a avut nevoie de îngrijiri medicale după incidentul neplăcut.
Luni, Vica Blochina a fost implicată într-un accident rutier. Potrivit vedetei, vina a fost a ei. Oamenii legii și o ambulanță s-au deplasat la fața locului, iar fosta prezentatoare TV a fost transportată la spital.
Vica Blochina era amețită și i s-au acordat îngrijiri medicale. De asemenea, vedetei i s-au făcut mai multe investigații medicale.
”Eu am fost de vină. Am lovit toată partea dreaptă a mașinii. Sunt amețită. Fac niște perfuzii și sper să ajung repede acasă”, ne-a declarat, în exclusivitate, Vica Blochina.
Conflictul cu Victor Pițurcă
Victor Pițurcă și Vica Blochina s-au aflat într-un conflict permanent, în perioada 2011-2014. Motivul, recunoașterea paternității, dar și pensia alimentară care l-a nemulțumit pe fostul selecționer. Iată care au fost cele mai grele momente pentru cei doi:
În decembrie 2011, Vica Blochina l-a dat în judecată pe Victor Piţurcă pentru stabilirea paternităţii.
În septembrie-octombrie 2012, Pițurcă a refuzat să facă testul ADN.
Apoi, pe 23 noiembrie 2012, tehnicianul a fost obligat de instanță să-și recunoască fiul, Edan, și să plătească 100.000 de euro retroactiv şi 8.900 de euro lunar pensie alimentară. Atunci, Victor Pițurcă a făcut apel.
Pe 30 noiembrie 2012, antrenorul a solicitat suspendarea executării sentinţei până la soluţionarea apelului. Tribunalul Ilfov i-a respins cererea, în martie 2013.
O lună mai târziu, chiar Piți a cerut să le fie făcute testele ADN lui și fiului său. Rezultatul este pozițiv: Pițurcă este tatăl biologic al lui Edan.
În ianuarie 2014, avocatul lui Victor Pițurcă a depus o cerere prin care dorea suspendarea plăţii pensiei alimentare până la decizia definitivă în procesul de custodie. Pe care nu avea s-o obțină. La scurt timp, cei doi aveau să ajungă la pace.
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult