Vica Blochina își organizează timpul cum știe mai bine și, se pare, îi reușește, din moment ce emană numai fericire. Iar dovada e scrisă aproape zilnic pe rețelele de socializare, unde fosta iubită a lui Victor Pițurcă își dezvăluie trăirile. Zilele trecute, Vica a ieșit din casă, cu o țintă precisă: tutungeria! CANCAN.RO are imaginile și vi le prezintă, în exclusivitate.
Vica Blochina a avut, pesemne, nevoie urgentă să ajungă la micuțul magazin de cartier, unde se comercializează, în special, tutun. Nu neapărat asta ar fi ”lovit-o” pe faimoasa blondă, dar cert e că s-a echipat bine, pentru că și toamna și-a îmbrăcat cea mai groasă haină a ei, și a ieșit din locuință. A parcurs câteva sute de metri pe ”Dorobanți”, până a dat de butic.
(CITEȘTE ȘI: FOSTA PREZENTATOARE DE LA PRO TV, CHEMATĂ DIN NOU ÎN INSTANȚĂ PENTRU DATORII)
Vica respectă regulile. Și-a pus masca de protecție pe față, una neagră, în contrast cu părul blond, dar care a făcut-o, parcă, mai interesantă. Sau, cel puțin, misterioasă. A intrat în magazin și a început să scruteze raftul.
A găsit produsul pentru care s-a deranjat din căminul ei cald, a plătit, apoi și-a făcut loc printre oameni, la ieșire. Și a făcut apoi cale întoarsă.
Vica Blochina își trăiește viața din plin! Are 46 de ani și nu vrea să piardă timpul. Își face toate poftele, iar vacanțele sunt preferatele ei. Chiar dacă este criticată uneori, merge după regulile ei.
„Pe mine nu mă interesează ce zice lumea! Dacă te distrezi, toată lumea te judecă și te vorbește. Oricine ar vrea să aibă o viață ca a mea. Să se plimbe toată ziua, să aibă doar prieteni frumoși și cu posibilități. Cine n-ar vrea să-și trăiască așa viața?! Eu muncesc foarte mult și nu-mi pasă de ce zice lumea!”, a declarat Vica Blochina.
(NU RATA: VICA BLOCHINA S-A ÎNTORS ÎN BRAȚELE LUI ”TOM DEGEȚEL”. CEI DOI SE DISTREAZĂ PE TĂRÂMUL GRECESC)
Avea să le răspundă și răutăcioșilor. „E mișto la 50 de ani să te plimbi pe banii altora, înseamnă că ești șmecheră, nu?! Să arate altele la 45 cum arăt eu și să se plimbe pe banii altora. Sunt alții care au bani și n-au cu cine să se plimbe”, a încheiat Vica Blochina.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.