Vica Blochina (47 de ani) a pus ochii pe un cunoscut fotbalist! După ce a dat mare petrecere de ziua ei, Vica și-a ales „prada”. Unul dintre invitații de lux care au impresionat-o pe fosta balerină a fost Bănel Nicoliță (37 de ani). Incredibil ce a spus fosta amantă a lui Victor Pițurcă despre Bănel!
Luna trecută, Vica Blochina a dat o petrecere de zile mari cu ocazia zilei de naștere, iar printre invitații de elită s-au numărat Marian Drăgulescu, Irisha (fostă concurentă „Bravo, ai stil!”), Maria Constantin, Bănel Nicoliță și alții. Au dansat, s-au distrat și au chefuit până târziu. Lăutarii au fost cei care au întreținut atmosfera și care au pus sângele în mișcare invitaților.Cel care i-a atras atenția a fost Bănel Nicoliță, cu care a dansat provocator și alături de care s-a distrat cel mai tare. După ce au schimbat câteva vorbe și au dansat împreună, Vicăi i s-au „aprins călcâiele” după fostul fotbalist de la FCSB.
(CITEȘTE ȘI: Anda Adam o învață pe Vica Blochina să se lanseze în afaceri. „Eu am început cu un parfum, dar pune-te la treabă și tu”)
Vica a declarat că a atras-o corpul lui Bănel și a spus despre el că a fost cel mai frumos de la petrecere. „Anul acesta am avut dress-code la petrecerea de ziua mea: mister și miss bikini. Bănel a fost cel mai frumos, trebuie să recunoaștem, are un corp! A câștigat detașat la cum arăta, dar na, e fotbalist, dacă nici noi nu știm. Cel mai frumos cadou a fost că i-am avut pe toți prietenii mei alături, a fost superb!”, a declarat Vica Blochina pentru click.ro.
Mai mult decât atât, Vica Blochina și Bănel Nicoliță sunt persoane deschise care nu ezită să-și expună părerea despre ceilalți și care își asumă fiecare declarație pe care o fac în spațiul public.