Viata unui timisorean depinde de o operatie complicata

De: Cancan
Publicat: 27/12/2008 | 00:00

LUPTA. Constantin Manoliu incearca sa invinga pentru a doua oara afectiunea necrutatoare care ii mistuie trupul. Constantin Manoliu are o tumora intramedulara recidivanta care ii provoaca mari suferinte. Pentru a supravietui, barbatul trebuie sa faca o operatie care costa 15.000 de euro. Simona Mihaescu Un barbat de 53 de ani din Timisoara se lupta cu moartea de mai multi ani. Constantin Manoliu a fost diagnosticat cu tumora intramedulara, iar dupa tratamente indelungate si o operatie efectuata intr-o clinica din Ungaria, este tot imobilizat la pat. El are nevoie de o noua interventie chirurgicala pentru extirparea tumorii care se intinde pe o suprafata a maduvei de 1,2 centimetri si are grosimea de 0,6 centimetri. „In 2003, au inceput sa-mi amorteasca mainile si picioarele, iar in urma investigatiilor clinice mi s-a descoperit o tumora. Un an mai tarziu, la Institutul de Cercetare Neurologic Budapesta, mi s-a facut prima operatie si un timp mi-a fost bine. Anul trecut s-a constatat ca tumora a recidivat”, ne-a spus Constantin. Ca sa supravietuiasca, barbatul trebuie sa ajunga din nou la Institutul din Budapesta, pentru o alta interventie. Din pacate, operatia costa mult si nu dispune de cei 15.000 de euro necesari interventiei. Persoanele care doresc sa il ajute, pot face donatii in contul RO87BRDE360SV18524033600, deschis la BRD, pe numele Constantin Manoliu.