Viața tumultoasă a regretatei Dorina Drăghici, cunoscută ca „Privighetoarea Olteniei”
Dorina Drăghici, cea supranumită Privighetoarea Olteniei, a fost una dintre cele mai emblematice figuri ale muzicii românești. Anii de zile aceasta s-a aflat în atenția publicului, iar melodiile sale au cucerit multe inimi. Însă, pe lângă activitatea de pe scenă, Doina Drăghici s-a implicat activ în susținerea tinerilor artiști și a fost mentor pentru numeroși cântăreți, potrivit capital.ro.
Dorina Drăghici s-a născut la 18 martie 1942, iar întreaga sa viață și-a dedicat-o zonei artistice. Aceasta a fost ani de zile în lumina reflectoarelor și a avut o influență puternică asupra a numeroși cântăreți. Artista și-a descoperit pasiunea pentru muzică de la o vârstă fragedă și a devenit o figură emblematică a muzicii românești.
(CITEȘTE ȘI: DUREREA PE CARE THEO ROSE O CUNOAȘTE DE CÂND E MĂMICĂ: „SUFĂR DE FIECARE DATĂ CÂND…”)
Dorina Drăghici, Privighetoarea Olteniei
Dorina Drăghici a făcut primii pași în lumea artistică în anii ’60, când a început să cânte pe scenele din întreaga țară. Repertoriul său cuprindea atât melodii tradiționale, cât și compoziții originale, care se axau pe teme precum dragostea, dorul și melancolia.
Unele dintre cele mai celebre piese ale artistei care s-a stins din viață în anul 1994, la 71 de ani, sunt: „Cântec de dor”, „Lacrimile mele” și „Între dragoste și ură”. Pe lângă cariera sa, Dorina Drăghici s-a implicat mult și în susținerea tinerilor artiști. De asemenea, aceasta a avut o poveste de viață interesantă pe care o puteți descoperi AICI.