Alain Delon este unul dintre cei mai mari actori francezi ai generației sale de la lansarea carierei în 1957. S-a impus rapid, grație magnetismului și prezenței sale carismatice. Poreclit „Ghepardul”, după filmul cu același nume de Luchino Visconti, sau „Samuraiul”, starul francez este adesea considerat o legendă a celei de-a 7-a arte, iar în tinerețe sa a fost desemnat „cel mai frumos bărbat”, un simbol masculin al cinematografiei europene.
Alain Delon s-a născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, lângă Paris. După divorțul părinților, pe când avea doar patru ani, Alain Delon a fost plasat într-o familie adoptivă. Tatăl său era gardian, așa că a crescut în mijlocul închisorii din Fresnes. Când părinții săi adoptivi au murit, s-a întors să locuiască cu mama și tatăl său vitreg în regiunea pariziană.
Debutează în cinematografie în 1957 în „Când femeia se implică”, de Yves Allégret, iar în 1958 va juca în „Fii frumoasă și taci” („Sois belle et tais-toi”), alături de Jean-Paul Belmondo. În 1960, tânărul actor a devenit un adevărat star de film în „În plin soare” („Plein Soleil”), de René Clément și în „Rocco și frații săi” („Rocco E I Suoi Fratelli”), de Luchino Visconti.
Alain Delon s-a orientat apoi mai mult către filmele dramatice, în special, jucând rolul lui Tancrède în „Ghepardul”, după care a urmat o carieră internațională, filmând la Hollywood pentru „Comanda pierdută” („Les Centurions”), „A fost cândva hoț (Once a Thief)”, „Texas dincolo de râu” („Texas Across The River”) și în alte patru filme, după care s-a întors în Franța pentru a lucra alături de Lino Ventura.
De-a lungul carierei sale cinematografice, Alain Delon a jucat în peste 90 de filme. Chiar dacă este cel mai cunoscut pentru rolurile sale de gangster precum „Samuraiul” („Le Samourai”) sau „Borsalino – Împotriva Mafiei” („Borsalino”), actorul nu a încetat niciodată să schimbe registrul, de la dramă la acțiune sau chiar thriller, trecând de câteva ori și prin comedie.
Alain Delon s-a impus și în filme de aventură precum „Laleaua neagră” („La toulipe noire”), „Melodie în subsol” („Melodie en sous-sol”), de Henri Verneuil sau „Adio, prietene” („Adieu l’ami), din 1968, de Jean Herman. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale, trebuie adăugat și cel în care a format un cuplu cu Romy Schneider din „Piscina” („La Piscine”). În 1969, „Clanul Sicilienilor” („Le clan des Siciliens”) i-a dat ocazia lui Delon să joace alături de Jean Gabin și Lino Ventura. Astfel, cei trei colaborează la unul dintre cele mai reușite filme cu gangsteri din istoria cinematografiei franceze, având ca punct de plecare romanul lui Auguste Le Breton. La mijlocul anilor 1970, a prins gustul pentru productie.
Deși, în 1999, și-a anunțat sfârșitul carierei cinematografice, Alain Delon a jucat din nou în câteva filme: „Actorii” („Les Acteurs”), lansat în 2000, și „Asterix la Jocurile Olimpice” („Astérix aux Jeux olympiques”), din 2008. Dar, între anii 1990 și 2010, francezul se află, în special, pe marile afișe ale teatrului sau în câteva seriale de televiziune. După 2010, aparițiile sale pe marele ecran au devenit din ce în ce mai rare: a jucat totuși propriul său rol în 2018 în „Toute resemblance…” , și ar fi trebuit, ca în 2018, după o pauză de șapte ani, să apară în filmul lui Patrice Leconte, „Mulțimea vidă” („La Maison vide”), alături de Juliette Binoche. Proiectul a fost, însă, anulat fără a fi oferit un motiv anume.
Alain Delon a trăit multe povești de dragoste. I s-au atribuit relații cu cântăreața Dalida și actrițele Maddly Bamy și Anne Parillaud. Printre relațiile sale cele mai mediatizate se numără cele pe care le-a întreținut cu Romy Schneider, Nathalie Delon (de altfel singura sa soție), Mireille Darc sau chiar Rosalie Van Breemen, mama ultimilor doi copii ai săi.
Totuși, prima femeie care i-a marcat viața lui Alain Delon a fost Romy Schneider. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale filmului „Christine”, în 1958. A fost dragoste la prima vedere, iar cele două vedete s-au logodit un an mai târziu. Supranumiti „logodnicii Europei”, cei doi actori au trăit o poveste pasională, mai mult de cinci ani, dar s-au despărțit în 1963.
Pe cea care avea să-i devină prima și singura soție, Nathalie Delon, Alain Delon a cunoscut-o, pentru prima dată, în 1964, într-un club de noapte parizian, iar ulterior s-au căsătorit. Din relația lor s-a născut Anthony Delon, însă, căsnicia nu a durat prea mult. După divorț, Alain Delon începe o nouă poveste de viață cu Mireille Darc. S-au cunoscut pe platourile de filmare ale lui „Jeff”, în 1969, înainte de a începe o relație romantică. Ei vor deveni unul dintre cele mai glamour și proeminente cupluri ale anilor 70 și 80. Cu toate acestea, cuplul principal al cinematografiei franceze s-a separat în 1987, actrița neputând avea copii.
După despărțirea sa de Mireille Darc, Alain Delon și-a găsit din nou dragostea în brațele modelului olandez Rosalie Van Breemen. Împreună, au avut doi copii, Anouchka și Alain-Fabien Delon, dar s-au despărțit, câțiva ani mai târziu, în 2001.
În 2021, Alain Delon a anunțat că face pereche cu japoneza Hiromi Rolin. După accidentul vascular suferit, în 2019, Hiromi este femeia care i-a stat alături și l-a îngrijit. „Partenera mea japoneză, Hiromi, a fost prezentă lângă mine pe durata întregii mele convalescențe”, a mărturisit actorul. Relația dintre cei doi nu a fost, însă, ferită de scandaluri, copiii faimosului actor acuzând-o pe japoneză de acte de violență, „sechestrarea unei persoane vulnerabile, abuz de putere şi hărţuire morală”.
În iunie 2019, Alain Delon a suferit un accident vascular cerebral, raportat presei, câteva săptămâni mai târziu, chiar de către fiul său Anthony. Operat la un spital din Paris, Alain Delon a stat internat la terapie intensivă timp de trei săptămâni, iar apoi s-a transferat într-o clinică de lux din Elveția.
Pe 8 noiembrie 2020, când împlinea 85 de ani, le-a răspuns jurnaliștilor de la RTL la câteva întrebări, spunând că se descurcă: „Sunt bine […] mă descurc, atât cât poți la această vârstă. Sunt și coborâșuri, dar e ok”. Cu toate acestea, nu a mers la înmormântarea fostei sale soții, Nathalie Delon, în ianuarie 2021, din motive de sănătate.
Alain Delon nu ezită să vorbească în presă despre propria moarte. Într-un număr special al revistei Paris Match, din 2018, înainte de accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit, actorul francez spunea că era deja pregătit pentru moarte: „Știu că voi părăsi lumea asta fără regrete. Totul este gata, am mormântul meu în capelă unde sunt șase locuri”.
Pentru întreaga sa carieră, Alain Delon a primit un „Palme d’Or” onorific, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2019. În timpul Festivalului de Film de la Cannes 2019, Alain Delon a fost extrem de lucid în privința stării sale de sănătate. La momentul primirii trofeului, oferit de fiica sa Anouchka în persoană, actorul francez a declarat că această distincție este „aproape un omagiu postum, doar că este încă viu”.
Anul trecut, pe când avea 86 de ani, actorul francez a șocat pe toată lumea după ce a cerut să fie eutanasiat. Dorința actorului a fost făcută public de către fiul său, Anthony. „Mi-a cerut să organizez asta”, a declarat bărbatul jurnaliștilor de la RTL, adăugând că nu el va fi cel care își va asuma această responsabilitate, ci sora lui, Anouchka. „Dacă nu aș fi fost actor, aș fi murit. Cinematograful a fost destinul meu”, a mărturisit Delon, în urmă cu câțiva ani, într-un interviu pentru presa franceză.