Mirela Ivanov are o viață de coșmar! A trecut prin multe, dar cea mai grea lovitură a primit-o în urmă cu trei ani. Atunci, mama ei i-a omorât tatăl și a ajuns la închisoare.
Mama Mirelei era sub influența alcoolului, dar și bolnavă de demență. „Ea de-a lungul vremii a fost foarte violentă cu tata. Nu-i prima dată. Acum a fost prima dată când a reuşit să îl omoare. A încercat să îl omoare de multe ori. Am ajuns să mă duc în vizită la mama la penitenciar şi la tata la mormânt. Adică am rămas fără părinţi aşa, într-un mod foarte urât,”, a povestit femeia la „Acces Direct”.
„Ea de-a lungul vremii a fost foarte violentă cu tata. Nu-i prima dată. Acum a fost prima dată când a reuşit să îl omoare. A încercat să îl omoare de multe ori. Am ajuns să mă duc în vizită la mama la penitenciar şi la tata la mormânt. Adică am rămas fără părinţi aşa, într-un mod foarte urât”, a mai povestit aceasta.
Soţul său a fost şi cel care a descoperit crima. Tatăl Mirelei zăcea pe pat într-o baltă de sânge iar mama ei stătea nemişcată la picioarele bărbatului. Mirela crede că totul ar fi pornit de la bani şi că cei doi s-ar fi certat în ziua crimei.
Mama Mirelei a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare, dar va ieşi mai devreme din cauza bunei purtări.
„Soția mea o să fie următoarea pe listă, nu știm ce o să facem pentru că o să-i dea drumul acasă. Am apelat la autorități și la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, nu putem să ne asumăm această responsabilitate,”, a povestit soțul Mirelei, la „Acces Direct”.