„Viata bibelou de portelan”

Viata bibelou de portelan Pentru gemenele Adelina si Loredana iubirea inseamna incredere, daruire dar totodata si cea mai mare durere care-ti poate fi provocata in interior.Nu toti au puterea de a vedea dincolo de stratul de ceara care protejaza inima de fericire si durere, nu toti au puterea de a vedea dincolo de stratul de ceara care protejaza inima de fericire si durere, nu toti stiu sa caute in Univers frumusetea divina, de aceea cararea pavata cu petale de flori a labirintului vietii se inchide de fiecare data, in loc sa se inalte in vazduhul liber.Pana in urma cu 5 ani eram una din fiintele cele mai fericite de pe pamant, aveam o familie inghegata, unita prin iubire si intelegere si doi copii frumosi doua fete gemene Adelina si Loredana care pentru mine erau lumina ochilor si bucuria vietii mele. Nu aveam sa stiu ce-mi rezerva viata, nu aveam sa stiu ca acele clipe de fericire nu le voi mai avea.Fiicele mele au avut o copilarie frumoasa su terminat un liceu, dar nenorocirea s-a abatut asupra noastra cand ele aveau 17 ani.S-au imbolnavit ,diagnosticul a venit asupra noastra ca un trasnet Atrofie cerebeloasa boala degenerativa progresiva pentru care medicina nu are tratament. Ma intreb in fiecare zi de ce ele?De ce eu?De ce noi?Aceasta maladie produce degenerand atrofierea muschilor si reduce impulsul locomotor,echilibrul dispare, mainile sunt nesigure si sfarsesti intr-un scaun cu rotile. Acum inca merg dar echilibrul aproape ca nu exista si din acest motiv din casa nu pot iesi decat insotite. Viata pentru ele este un lung sir de dezamagiri de lacrimi, de durere si neimplinire, de cazaturi inevitabile, singurele clipe de bucurie sunt cele petrecute in fata televizorului, atat a mai ramas pentru 2 tineri de 23 de ani iar pentru noi parintii numai lacrimi si durere.Din doua flori pline de tineretea ramas doar amintirea zilelor insorite plimbarile pe faleza Dunarii si acum doua certificate de persoane cu handicap permanent gradul I deosebit de grav.Pentru ele aceasta masina ar insemna o cat de mica evadare dintr-o lume trista si ar insemna enorm zambetul cand sufletul tau nu mai gaseste lacrimi sa verse ar insemna sa ai puterea de a continua sa speri intr-o vindecare utopica, chiar daca acestea evident nu pot ramane decat un vis.Dar cu toate acestea unele vise pot deveni realitate daca am reusi sa iesim din aceasta colivie numita casa, daca am putea sa le oferim picatura de fericire de care au atata nevoie. Va rog din suflet nu le refuzati dreptul de a merge si implicit dreptul la o viata mai buna decat cea in fata televizorului.Va rog din suflet stergetile lacrimile de pe brajii tineri si ajutati-le prin votul dvs. Multumesc. Zaharia Gina Daniela Braila