“Viața bate filmul” – o replică pe care am auzit-o de multe ori și care se potrivește perfect în cazul actualei iubite a lui George Burcea și a fostei sale soții! Și asta pentru că, recent, s-a descoperit că Viviana Sposub s-a numărat printre invitații de seamă care au participat la primul concert după reunirea trupei André. Focoasa brunetă a fost surprinsă în timpul show-ului impresionant la doar câțiva metri de Andreea Bălan; cântăreața de 36 de ani ani, colega ei, Andreea Antonescu, și trupa de dansatori au schimbat mai multe ținute atunci.
Trupa André s-a reunit în urmă cu un an, iar pe 9 iulie a fost lansat oficial videoclipul melodiei “Reset la inimă” în cadrul unui concert spectaculos, spre bucuria fanilor. Printre susținătorii celor două cântărețe la marea revenire s-a aflat și Viviana Sposub, după cum puteți vedea în clipul de mai jos, care a fost urcat pe canalul de YouTube al Andreei Bălan. Pe filmarea în care sunt secvențe din timpul primului show live al formației André, fosta prezentatoare apare la minutul 02:38; ea cântă la unison cu cele două artiste care au scris istorie în urmă cu aproape două decenii, când lansat: “Prima iubire”, “Liberă la mare”, “Lasă-mă papa la mare” și “Noapte de vis”.
Nu mai e un secret pentru nimeni că Viviana Sposub a apreciat enorm trupa André și încă știe coregrafiile unora dintre piese; de altfel, în vara anului trecut, ea a dansat și s-a distrat pe cinste alături de prietenii alături de care a fost prezentă la concertul de revenire al Andreei Bălan, alături de Andreea Antonescu. Nimeni nu bănuia atunci că va deveni iubita lui George Burcea, soțul cântăreței pe ale cărei melodii a crescut.
“Mie nu îmi vine să cred că sunt cu tine aici. Aveam poster cu voi, iubeam trupa André de mică. Ba chiar am fost şi la concert când aţi venit la Botoşani, la noi, în Moldova.”Eu eram cu mâinile pe sus, dar tu (n.r.: Andreea Antonescu) m-ai ignorat. Andreea Bălan m-a băgat în seamă atunci. (…) Eu eram fan André . Vă iubeam pe amândouă, aveam postere cu voi. Acum sunt cu fostul ei soț (n.r.: George Burcea). Nu știu ce se crede despre asta”, a declarat Viviana Sposub în cadrul unei ediții a emisiunii “Ferma. Orășeni vs săteni”.
Anda Adam a intervenit în discuția celor două și a întrebat-o pe fosta prezentatoare de la Antena 1: “Şi te gândeai că o să fii cu fostul soţ al Andreei Bălan?”, dar aceasta nu și-a dorit să intre în niciun conflict și nu a răspuns la această provocare.
“Asta mi-a plăcut cel mai mult în ceea ce privește legătura cu Viviana, pentru că nu a fost nimic sexual de la început (…). Între noi s-au petrecut lucrurile atât de natural timp de o lună de zile, încât am lăsat cumva amândoi sentimentele să iasă și să vedem părțile bune în celălalt. Și să acumulăm energie, dragoste, sentimente și tot ce vreți voi. Mi-a fost destul de greu fără ea și cred că și ei i-a fost foarte greu. (…).”, a declarat George Burcea la emisiunea “Ferma. În Plus”, prezentată de Vali Bărbulescu.
Descoperă și: Cum a ajuns Viviana Sposub în lumina reflectoarelor: “Făceam vreo 8-9 ore cu trenul, însă, nu conta”
În vârstă de 36 de ani, cântăreața a devenit mamă pentru prima dată pe 9 octombrie 2016, când a născut-o pe Ella Maya. Surioara copilei, Clara Maria, a venit pe lume pe 4 martie 2019. Ziua în care și-a cunoscut a doua fetiță a fost și cea în care Andreea Bălan a primit a doua șansă la viață! Și asta pentru că, în timp ce se afla încă în sala de operații, ea a făcut stop cardio-respirator, însă, incidentul a fost gestionat cu maxim profesionalism de echipa excepțională de medici de la Sanador, cel mai performant spital privat din România.