Povestea Ruxandrei Vesco este incredibilă. S-a născut în București, iar la vârsta de 9 ani a fost adoptată de o familie din Italia, țară în care avea să-și găsească sfârșitul. Cel vinovat este chiar un italian însurat, cu 15 ani mai în vârstă. Vă prezentăm firul evenimentelor.
Damiano Torrente, un bărbat italian în vârstă de 48 de ani din Palermo (Sicilia), a recunoscut că el a fost cel care a ucis-o pe Ruxandra (33 de ani). Româna îi era amantă și se pare că acesta o obliga să se prostitueze.
În urmă cu trei ani, în luna august 2020, italianul a mers la secția de poliție și a mărturisit, pas cu pas, fiecare detaliu din oribila crimă. Bărbatul a dezvăluit că și-a ucis amanta deoarece a îndrăznit să vină la el acasă, acolo unde locuia alături de soția lui, pentru a-i cere o sumă de bani.
Italianul i-a condus pe anchetatori la locul unde se aflau rămășițele Ruxandrei. Deși trecuseră 5 ani de când Ruxandra dispăruse, niciun membru al familiei nu a anunțat dispariția acesteia.
Totodată, bărbatul nu doar că i-a dus pe anchetatori la locul unde a abandonat cadabrul româncei, dar a oferit și detalii despre modul în care a strangulat-o, a pus-o în doi saci și a aruncat-o într-o prăpastie de lângă Via Monte Ercta din Palermo, acolo unde au fost găsite, de altfel, rămășițele osoase.
În data de 17 ianuarie 2023, italianul a fost condamnat la 15 ani de închisoare, inițial acesta primise o pedeapsă de 25 de ani, însă tribunalul a considerat mărturia lui ca fiind reală, îsnă avocatul acestuia continuă să-i susțină nevinovăția și este decis să facă apel la Curtea Supremă pentru a obține o reducere a pedepsei.