Vezi aici ce trebuie sa faci inainte de a pleca in concediu, ca sa nu te fure hotii!

De: Cancan
Publicat: 24/08/2011 | 00:00

In urma sesizarii unei pante ascendente in cazul furturilor din locuinte in primele luni ale acestui an, politia ne recomanda sa luam masuri adecvate in perioada concediilor.

Asadar, absenta de la domiciliu nu trebuie sa fie comunicata decat persoanelor in care avem incredere. Optional, le putem ruga sa ne supravegheze locuinta. Ferestrele trebuie sa fie prevazute cu grilaje in cazul apartamentelor situate la parter, precum si a caselor de la curte. Politistii ne mai sugereaza sa tragem draperiile pentru a feri locuinta de priviri indiscrete, sa evitam discutiile despre bunurile de valoare aflate in casa, sa nu lasam bilete in usa care anunta absenta noastra si sa evitam gazduirea persoanelor necunoscute. Totodata, in cazul in care ne-am pierdut cheile impreuna cu actele de identitate, ni se recomanda schimbarea sistemului de inchidere.