Veşti proaste pentru şoferii care au maşini mai vechi de 12 ani. Aceştia vor fi obligaţi de la 1 ianuarie 2018 să facă inspecţia tehnică periodică (ITP) a maşinii în fiecare an, informează stiripesurse.ro.
Legea a fost votată în Parlament şi în prezent se află în faza de promulgare la Administraţia Prezidenţială, notează sursa citată. O nouă modificare va fi efectuarea ITP-ului pentru maşinile noi la trei ani.
„Am constatat că parcul auto este într-o continuă îmbătrânire în aşa fel încât ITP-urile, Inspecţiile Tehnice Periodice vor fi efectuate la autoturisme mai vechi de 12 ani, la un an faţă de doi, iar pentru maşinile noi producătorul a luat nişte măsuri de extindere a garanţiei către cinci ani şi am intervenit şi noi şi acordăm ITP, primul ITP, la trei ani”, a declarat directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă.
Aceste schimbări respectă o directivă europeană şi vor aduce o mai bună monitorizare tehnică a parcului naţional auto, a explicat George Dincă la Radio România Actualităţi.