Atunci când vine vorba despre sistemul de pensii din România, lucrurile se situează la extreme. Există cetățeni care ies la pensie după câțiva ani de muncă și se bucură de un venit considerabil, însă cei mai mulți muncesc ani de zile, iar la final se aleg cu o pensie infimă, din care abia pot să își asigure un trai decent. Este și cazul unei femei care a avut un șoc când a aflat ce pensie va avea, după 31 de ani de muncă.
Recent, o româncă a rămas fără cuvinte când a aflat ce pensie a primit după 31 de ani de muncă. Mai exact, femeia a muncit timp de 31 de ani pe salariul minim pe economie. După tot acest timp s-a ales cu o pensie din care cu greu poate trăi de la o lună la alta, respectiv 1000 de lei. Inițial, femeia a crezut că s-a făcut o greșeală, dar s-a înșelat.
„Este normal ca o persoană cu 31 de ani de muncă, cu salariul minim pe economie, ce-i drept, să iasă la pensie cu 1000 de lei? A fost la Casa de Pensii crezând că e o greșeală și i s-a zis că a ieșit cu această pensie pentru că a avut salariul minim. Credeți că dacă îi dă în judecată are șanse să obțină mai mult? Mi se pare bătaie de joc ca după atâția ani de muncă să ia atât pensie. Mai bine stăm pe ajutoare sociale.”, a scris o cunoștință a femeii, pe grupul Sfaturi de la avocați de pe Facebook.
Proaspăta pensionară și-a exprimat nemulțumirea în mediul online și a cerut ajutorul internauților prin intermediul unei prietene. Însă, răspunsurile primite au îngrozit-o și asta pentru că mulți se află în aceeași situație sau chiar mai rea.
„Mulți au prins vremea ceaușistă și s-a calculat aiurea salariul de atunci. Mama 35 de ani de muncă a ieșit cu 700 lei. O vecină cu 10 ani de muncă a ieșit cu 1000 lei. Unde e corectitudinea?”, „Ăia cu 15 ani primesc la fel. Zău că e mai bine să stai pe ajutoare sociale.”, „Nu ia mai mult, suntem vreo 2 mil. în aceeași situație, o formulă de calcul care nu ne avantajează pe cei cu contribuții mai mici, chiar dacă ai fi contribuit și 50 ani!”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de internauți.
(CITEȘTE ȘI: VREI PENSIE DE 3.000 DE LEI PE LUNĂ? CE SALARIU AR TREBUI SĂ AI ACUM, ÎN 2023)
Sistemul de pensii din România se confruntă cu mari probleme. Cei care au ieșit, deja, la pensie se plâng că după o viață de muncă s-au ales cu venituri infime, iar cei care, încă, se află în câmpul muncii se gândesc cu groază la momentul pensionării.
În România, populația activă este în scădere, iar numărul de angajați este tot mai mic în raport cu cel al vârstnicilor. Astfel, se anunță vremuri grele pentru cei care vor ieși la pensie peste 10-20 de ani, ei urmând să primească o pensie mai mică față de sumele cu care au contribuit.
În prezent, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Această valoare poate fi afectată de inflație sau de alți factori economici, ceea ce poate determina scăderea nivelului pensiilor în timp.
„Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numarul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se însumează, iar prin împărţirea la 12 rezultă punctajul anual al asiguratului în anul respectiv. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată într-un comunicat oficial al Casei Naționale de Pensii.
Așadar, în prezent, un om care are un salariu brut de 4.000 de lei, adică 2.400 de lei net, va avea o pensie medie de 1.250 de lei dacă se pensionează în anul 2033. Totodată, un român cu un salariu de 6.000 de lei brut, care se va pensiona peste 10 ani, va avea o pensie de cel mult 1.870 de lei.
(VEZI ȘI: ANUNŢ IMPORTANT PENTRU PENSIONARII CU PENSII MICI! CÂȚI BANI LE INTRĂ PE CARD, DIN AUGUST 2023)