Preţul berii a crescut în ultima lună cu până la 5% în medie, ca urmare a majorării accizei încâpând cu 1 februarie, iar în perioada următoare ar putea avea loc noi scumpiri, potrivit reprezentanţilor producătorilor de bere din România.
„Nu ştim care va fi influenţa creşterii de acciză, care a fost făcută peste noapte. Evident că este o taxă care se va reflecta cumva în costul berii şi este de văzut cum va reacţiona consumatorul”, a declarat Andrew Highcock, preşedintele Ursus Breweries, potrivit Mediafax.
El a spus că scumpirile generate de creşterea accizei diferă foarte mult în funcţie de tipul de bere şi de ambalaj. Astfel, Ursus a majorat în februarie preţul berii cu 5% în medie.
„Acciza a crescut cumva în doi paşi. Mai întâi pentru că este pusă în euro, dar este calculată în lei, şi se stabilieşte un curs de schimb în octombrie. Şi atunci deja era o creştere de 5% în lei. Acum este şi o creştere în euro”, a afirmat Highcock.
El a menţionat că preţul berii a a crescut cu 2% pe parcursul anului trecut.
Nici reprezentanţii Heineken nu se declară fericiţi cu creşterea accizei şi se simt discriminaţi faţă de producătorii altor tipuri de băuturi.
„Această taxă are impact doar asupra berii, nu se aplică şi la alte băuturi. Nu suntem trataţi echitabil faţă de celelalte categorii de băuturi. Această majorare a accizei a venit peste noapte„, a declarat luni într-o conferinţă Onno Rombouts, managing director Heineken România.
El spune că în prezent 45% din preţul berii este reprezentat de accize şi alte taxe.
„Din cauza creşterii accizei berea devine mai puţin accesibilă pentru consumatorul mediu”, a afirmat şeful Heineken. Compania a scumpit berea cu până la 2% în ultima lună, dar Rombouts spune că ar putea avea loc şi alte majorări de preţuri în lunile următoare pe piaţa berii.
Ultima creştere de acciză la bere a intrat în vigoare la data de 1 februarie, când taxa a urcat cu aproape 10% în euro.
(A.T.)