Vești mari de la Hollywood! O celebră actriță a devenit mămică pentru prima oară
O celebră actriță de la Hollywood a devenit mămică la 38 de ani. Jenny Slate a născut pentru prima dată și este în culmea fericirii. Marele eveniment a fost confirmat pentru presa internațională de proaspăta mămică și partenerul său Ben Shattuck.
Recent, Jenny Slate a născut o fetiță. Vedeta a împărtășit vestea cu fanii și a anunțat că cea mai nouă membră a familiei o să poarte numele de Ida Lupin. Numele a fost ales special de cei doi părinți și are legătură cu floare preferată a acestor.
Jenny Slate se bucură de acest nou capitol din viața sa și este pregătită să intre în rolul de mămică. Aceasta a declarat că sarcina a fost cel mai bun lucru ce i s-a întâmplat în viață și este nerăbdătoare să fie alături de fiica sa.
„Maternitatea este cel mai semnificativ lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Mă simt foarte norocoasă”, a declarat actrița pentru presa internațională.
Și-a surprins fanii
Jenny Slate și Ben Shattuck s-au logodit în luna septembrie a anului 2019 și și-au dorit să își întemeieze o familie, așa că la scurt timp după a venit și sarcina actriței. Cei doi au decis să țină totul ascuns până de curând.
Celebra actriță și-a anunțat sarcina abia în luna decembrie a anului trecut, atunci când deja totul era foarte vizibil. Anunțul a fost făcut în cadrul show-ului „Late Night With Seth Meyers”.
„E diferit. Mă simt diferit. Um, cum au fost exact ultimele nouă luni? Au fost foarte «însărcinate» pentru mine. ”, a declarat actrița.