Marius Budăi a făcut un anunţ important, sâmbătă, pentru toţi pensionarii de la noi din ţară. Acesta a explicat faptul că toate pensiile din România se vor recalcula. Decizia a fost luată după ce au fost descoperite unele inechitățile în sistem. Astfel, autorităţile vor să corecteze erorile. Iată ce se va schimba.
Autorităţile au luat o decizie importantă în primele zile ale noului an pentru toţi pensionarii din România. Ministrul Muncii a transmis că formula de calcul urmează să se schimbe, ceea ce înseamnă că toate pensiile din România vor fi recalculate.
CITEŞTE ŞI: LEGEA PENSIILOR A FOST MODIFICATĂ. CARE SUNT ROMÂNII CARE VOR IEȘI MAI REPEDE LA PENSIE
În ceea ce priveşte inechitățile din sistem, Marius Budăi a explicat faptul că sunt rezultatul intervențiilor asupra actelor normative de bază ale legii 127/2019 privind sistemul public de pensii.
„Noi de-a lungul timpului am avut în legea 127, trei acte normative de bază, toate care au prevăzut pensii, că au fost trei a fost bine, dar au intervenit multiple și au făcut să crească inechitățile.
Unele din ele vin din intervenția de la aceste acte, al doilea lucru ieșirea în date diferite la pensie în urma acelor intervenții a adus o altă inechitate în ceea ce privește stagiile de cotizare între femei si bărbați”, a spus ministrul Municii, la România TV.
Marius Budăi a precizat că formula de calcul este, în esență, bună, însă are nevoie de unele modificări.
„Formula este una bună, dar avem niște lucruri de îndreptat. Am descoperit câteva aspecte și le vom îndrepta, nu pot să pun mana și să spun că e mare, toate aduc frustrare, pentru că regula de contributivitate spune așa, la contribuții egale, pensii egale”, a transmis Marius Budăi.