Toți chiriașii și proprietarii din România trebuie să știe asta! Se anunță pedepse drastice pentru ei, în cazul în care încalcă o regulă importantă propusă de parlamentarii PSD și dezbătută în Senat. Despre ce este vorba?
Reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) vor să pună în aplicare un proiect legislativ potrivit căruia chiriașii, proprietarii sau administratorii de imobile, unde se consumă sau se vând droguri, să fie pedepsiți cu închisoarea. Politicienii din partea PSD își doresc să lupte împotriva substanțelor interzise, așa că s-au gândit la măsuri mult mai aspre.
Social-democrații au propus pedepse cu închisoarea pentru persoanele care dețin, închiriază sau administrează proprietăți în care se desfășoară consumul de droguri. Nici șoferii care se urcă la volan, sub influența drogurilor, nu scapă de această pedeapsă. Această prevedere a fost deja pusă în aplicare prin legea Anastasia.
„PSD a depus un proiect legislativ în scopul prevenirii şi combaterii ferme a traficului şi consumului de droguri, astfel încât evenimente dramatice, precum accidentul de la 2 Mai, să nu se mai întâmple. Potrivit propunerii de act normativ, şoferilor depistaţi ca fiind sub influenţa drogurilor sau alcoolului le va fi interzis dreptul de a mai conduce vehicule pentru o perioadă de până la zece ani, iar pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată, indiferent de motive, fiind eliminată suspendarea privării de libertate”, a declarat deputata Elena Stoica.
Nici chiriașii, proprietarii sau administratorii de imobile nu scapă de noile măsuri propuse de PSD. Chiar și proprietarii de locuințe, unde chiriașii consumă sau vând droguri, ar putea răspunde în fața legii. De asemenea, vor exista sancțiuni foarte dure dacă sunt implicați minori în derularea operațiunilor cu substanțe psihoactive.
„Demersul legislativ al PSD mai prevede majorarea pedepselor referitoare la finanţarea faptelor care sunt în legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive, acestea, alături de mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificare, urmând să fie confiscate. Un alt element de noutate prevăzut de această iniţiativă legislativă este considerarea folosirii minorilor în derularea de operaţiuni cu substanţe psihoactive ca fiind circumstanţă agravantă(…) Consumul de droguri va fi descurajat şi prin sancţionarea cu închisoare a proprietarilor, chiriaşilor sau administratorilor de imobile în care se consumă droguri”, a transmis social-democrata.
Proiectele sunt încă în dezbatere, în Senat. Cei care l-au inițiat sunt de părere că „România se confruntă cu o cifră alarmantă de accidente rutiere”.
Tot în acest proiect sunt prevăzute pedepse crunte pentru șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și comit accidente mortale și nu numai. Aceștia se pot alege cu permisul de conducere luat pentru totdeauna, dar și cu pedepse cu închisoarea de până la 10 ani. Propunerile noi vin în contextul în care tot mai multe accidente grave sau mortale au avut loc în ultima vreme, în România, din cauza conducătorilor auto care au consumat alcool sau droguri.