Vești bune pentru șoferii care se tem de testarea anti-drog! Potrivit unor surse ale Antena 3, în ședința de joi, guvernul va amâna prevederile din Ordonanța 84 referitoare la testarea anti-drog. Decizia de amânare vine în urma recentelor controverse, în care medicii legiști au avertizat că noile măsuri ar putea conduce la abuzuri din partea Poliției.
Conform surselor citate, Institutul Național de Medicină Legală, responsabil de efectuarea analizelor de sânge pentru șoferi, va beneficia de un program accelerat de dotare cu aparatură, finanțat de Banca Mondială.
Amânarea măsurilor va fi realizată printr-o Ordonanță de Urgență, iar în termen de cinci zile, biroul permanent al Senatului va trebui să ia act de aceasta pentru ca amânarea să intre în vigoare.
Citește și: MODIFICĂRI ÎN CODUL RUTIER. ȘOFERII POT FI AMENDAȚI MAI UȘOR DE CĂTRE POLIȚIȘTII RUTIERI
Marcel Ciolacu: „O să vorbesc cu domnul Boloş”
Premierul Ciolacu a anunțat luni că va discuta cu miniștrii despre modificările legale referitoare la șoferii care consumă droguri, urmând să ia o decizie în ședința de Guvern de joi. El a subliniat necesitatea de a găsi soluții care să continue lupta împotriva drogurilor fără a provoca nedreptăți persoanelor nevinovate. Ciolacu a adăugat că rezultatele testelor antidrog efectuate de Poliție trebuie să fie disponibile în 48-72 de ore de la INML.
Pentru a oferi un răspuns rapid, INML necesită echipamente suplimentare și aparatură nouă. În prezent, șoferii așteaptă rezultatele de la INML timp de câteva luni.
Marcel Ciolacu a menționat că achizițiile necesare pentru efectuarea testelor într-un interval de timp rezonabil nu presupun un efort financiar considerabil.
„E o sumă simbolică pentru Guvernul României, una sau două milioane de euro, o să vorbesc cu domnul Boloş”, a declarat Marcel Ciolacu.
Șoferii din întreaga țară au fost nemulțumiți de modificarea Codului Rutier
Șoferii și-au exprimat nemulțumirea după ce Guvernul a adoptat OUG 84, care modifică Codul Rutier astfel încât cei care refuză testarea cu aparatul etilotest sau drug-test să își piardă permisul până la primirea rezultatelor analizelor de sânge.
Nemulțumirea șoferilor este amplificată de faptul că Poliția Rutieră a recunoscut că între 15% și 20% dintre testele rapide antidrog pot da rezultate fals pozitive, forțând astfel conducătorii auto să solicite testarea la INML.
De asemenea, legiștii critică OUG 84, susținând că aceasta poate conduce la abuzuri.
Consiliul Superior de Medicină Legală a emis un punct de vedere referitor la controversata Ordonanță 84, care modifică Codul Rutier. Ordonanța este criticată pentru că permite polițiștilor să rețină permisul de conducere al șoferilor care refuză testarea cu aparatul Drug-test. Specialiștii Consiliului avertizează că aceste modificări legislative pot duce la abuzuri și subliniază că există substanțe, inclusiv în alimente și medicamente, care pot fi detectate în testele toxicologice, deși nu au niciun efect psihoactiv asupra șoferului. Printre exemple se numără macul și codeina, utilizată ca antitusiv.
Citește și: AMENDĂ DE PÂNĂ LA 1.000 DE LEI DACĂ FACI GREȘEALA ASTA LA VOLAN. PUȚINI ȘOFERI ȘTIU ACEASTĂ REGULĂ ”DE AUR”