„Blocul Național Sindical a avansat o propunere de salariu minim de 2500 de lei brut, completat de o modificare a Codului Fiscal, astfel încât deducerea personală să se dubleze. Cele două măsuri ar duce la un salariu minim net de circa 1550 de lei. Am luat în calcul și impactul pe care l-ar putea avea asupra mediului economic pentru că există și riscul ca o creștere brutală a salariului minim să ducă la pierderea foarte multor locuri de muncă.”, a declarat liderul BNS, Dumitru Costin.
Această măsură ar putea fi aplicată teortic de anul viitor, la 1 ianuarie, cel puțin așa arată negocierile în acest moment. A fost o primă întâlnire între sindicaliști, cei din domeniul HoReCa, dar și reprezentanții Ministerului Muncii, scrie antena3.ro.
Săptămâna viitoare vor fi din nou discuții cu premierul Florin Cîțu, însă cei din Blocul Național Sindical, cei de la Cartel Alfa nu se arătau foarte optimiști pentru că au fost mai multe propuneri privind majorarea salariului minim net dar și brut, în etape, între 42% și 45%, astfel încât salariul minim brut să ajungă de la 2511 lei la 3270 de lei.
Sursa foto: Arhiva Cancan