Aflat pe pat de spital după ce a fost lovit cu sabia în cap în timpul percheziţiilor de la locuinţa lui Alexandru Huţuleac din Rădăuţi, poliţistul Dan Ciprian Sfichi va primi salariu de excelenţă pe o perioadă de 6 luni de zile.
Dan Ciprian Sfichi, în vârstă de 35 de ani, tată a două fetiţe, una în vârstă de 2 ani şi una de 4 ani, este internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Iaşi, unde se află în stare stabilă, cu progrese aproape miraculoase având în vedere intervalul scurt de timp scurs din ziua de 5 decembrie, când a suferit o leziune înfiorătoare, după ce a fost lovit cu sabia direct în cap, de sus în jos, fiindu-i afectat creierul.
Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a explicat că salariul de excelenţă nu are legătură cu ce s-a întâmplat în nefericita zi de 5 decembrie.
„Colegul nostru a mai fost propus pentru salariu de excelenţă şi a mai beneficiat de această bonificaţie pentru că s-a remarcat în timpul acţiunilor la care a participat”, a arătat Epureanu, conform monitorulsv.ro.
Dan Ciprian Sfichi provine dintr-o familie de poliţişti. Tatăl său a fost poliţist, iar un frate de-al său este tot poliţist. Tânărul de 35 de ani are deja ani buni de muncă în domeniul acţiunilor speciale şi s-a remarcat întotdeauna prin curaj, fiind ajutat mult şi de fizic, ca mai toţi colegii săi. Salariul de excelenţă reprezintă între 30 şi 50% din salariul de bază.