Vești bune! Festivalurile vor putea fi organizate în acest an. Anunțul făcut de Dan Barna. „Condiţia este ca persoanele respective să fie vaccinate”

Publicat: 27/05/2021 | 14:10

În această vară, românii se vor putea bucura de festivaluri. Relaxarea restricțiilor din data de 1 iunie aduce posibilitate organizării evenimentelor de acest gen. Anunțul a fost făcut de Dan Barna.

Evenimentele cu un număr mare de participanți, precum concertele și festivalurile, vor putea fi organizate începând cu 1 iunie. Potrivit lui Dan Barna acest tip de evenimente se pot organiza în această vară, însă numai pentru persoanele vaccinat. (CITEȘTE ȘI: CE RESTRICȚII SE VOR RIDICA ÎNCEPÂND CU DATA DE 1 IUNIE! CARE ESTE CALENDARUL URMĂTOARELOR ETAPE DE RELAXARE)

„Da, vine cu încă nişte relaxări pentru că cifrele referitoare la răspândirea pandemiei şi la numărul de persoane afectate continuă să se îmbucățească şi ăsta e un lucru bun şi e o veste foarte bună.

Una dintre relaxări este cea pe care am susţinut-o şi eu de câteva zile, aceea legată de posibilitatea de a avea concerte, festivaluri, evenimente cu număr mare de oameni, nu doar cu acele limitări care există în prezent, condiţia fiind ca acele persoane să fie vaccinate. Este un lucru firesc, e cumva o dezvoltare a proiectelor-pilot pe care le-am văzut şi în alte state europene”, a declarat Dan Barna, pentru Digi 24.

Ce restricții se vor ridica

Astfel, astăzi, în urma ședinței de guvern o să fie anunțate noi măsuri de relaxare. Potrivit calendarului anunţat la mijlocul lunii mai, restricţiile ce s-ar putea ridica la data de 1 iunie sunt următoarele. (VEZI ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE FLORIN CÎȚU! RELAXAREA DE LA 1 IUNIE NU VA FI AMÂNATĂ, INDIFERENT DE NUMĂRUL PERSOANELOR VACCINATE)

La nunți, botezuri, mese festive, pot participa în exterior maximum 70 de persoane, iar în interior, maximum 50 de persoane.  S-ar putea susține spectacole în spații deschise cu până la 1.000 de persoane.

Organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii deschise cu participarea spectatorilor în limita a 25% a capacităţii maxime a spaţiului. Tot la 1 iunie se permite formarea „de grupuri pietonale” din maximum 8 persoane, dacă nu provin din aceeași familie. Acum, numărul maxim permis este de 6.

Mai mult, sălile de fitness, care în prezent funcționează la 50% din capacitate, vor putea funcționa la 70% din capacitate de la 1 iunie, „fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană”.

 

Sursa foto: pexels.com