Vești bune » Borussia Dortmund își reia de astăzi antrenamentele: „Este un început!”

Publicat: 30/03/2020 | 12:03

Fotbaliștii grupării Borusssia Dortmund își vor reluua de astăzi antrenamentele în vederea reluării sezonului în Bundesliga.

Potrivit mass-media din Germania, „galben-negrii” vor reveni la pregătire începând de astăzi, urmând a-și relua antrenamentele după o pauză de două săptămâni şi jumătate, impusă de actuala pandemie de coronavirus.

În toată aceastăă perioadă de când Bundesliga s-a suspendat din cauza pandemiei de COVID-19, jucătorii lui Dortmund au urmat un program de pregăire individual la domiciliu însă de astăzi vor reveni la pregătire urmând a lucra în grupe de câte doi, punându-se accentul pe pregătirea fizică.

„Este un început. În ultimele două săptămâni ne-am mulţumit cu bicicleta de sală, cu exerciţii de întărire a musculaturii şi gimnastică. Îmi doresc foarte mult să se reia competiţia cât mai repede, însă ştiu că suntem încă departe de acest lucru şi trebuie să avem răbdare. Dar faptul că ne vom regăsi în mici grupuri, în următoarele zile, ne va face cel mai mare bine”, a declarat Emre Can, mijlocaşul formației Borussia Dortmund.

La fel ca și alte cluburi importnate din Europa, și jucătorii de la Dortmund au acceptat scăderea salariilor în această perioadă cu 20%.

Decizia „galben-negrilor” de a-și relua antrenamentele de astăzi vine la puțin timp după ce un alt club important din Bundesliga VfL Wolfsburg şi-a reluat antrenamentele pe grupuri de jucători. Potrivit informațiilor din presa germană, tot în această săptămâmă își vor relua antrenamentele și cei de la Bayern Munchen.

După 25 de runde scurse din acest sezon competițional, Borussia Dortmund este pe locul 2 cu 25 de puncte, la patru puncte în spatele liderului Bayern Munchen.