Vestea tristă care a venit cu puţin timp în urmă! A murit academicianul Paul Dan Cristea
Academicianul Paul Dan Cristea s-a născut în 13 februarie 1941, la Bucureşti. A absolvit ca şef de promoţie cursurile Liceului „Sf. Sava”, după care a urmat Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Secţia Fizică Teoretică a Politehnicii şi Facultatea de Fizică, Secţia de fizică teoretică a Universităţii Bucureşti.
Şi-a început cariera didactică în anul 1962, ca preparator, urmând toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor, desfăşurând, totodată şi o bogată activitate de cercetare. Dintre funcţiile pe care le-a îndeplinit şi care dimensionează aria preocupărilor multi şi interdisciplinare sunt amintite: director al Centrului de Inginerie Biomedicală a Universităţii „Politehnica” din Bucureşti, consilier al ministrului secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, director de studii la Departamentul de Ştiinţe Inginereşti, în prezent Facultatea de Inginerie în limbi străine din cadrul Universităţii „Politehnica” din Bucureşti, potrivit Mediafax.
A fost coordonator de masterat şi doctorat în inginerie electrică, electronică şi tehnologii informatice. Spirit inovator, a abordat un larg evantai de specialităţi ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi şi aparatură medicală computerizată. Rezultatele acestor cercetări sunt expuse în peste 280 de lucrări publicate în volumele unor conferinţe ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, peste 280 de contribuţii în lucrări şi manuale de specialitate. Paul Dan Cristea este şi deţinătorul a 11 patente.
A fost profesor invitat la universităţi din Anglia, Australia, Belgia, SUA, India şi Finlanda, organizator şi coordonator a numeroase conferinţe internaţionale şi a participat la numeroase manifestări ştiinţifice de specialitate.
Ionut Chiperi