Veste mare pentru familia unei minore din Caracal, dispărută de acasă de mai bine de 5 luni! Copila a fost găsită în Italia, fără niciun act de identitate asupra ei, atunci când nimeni nu mai spera într-o minune.
O minoră din apropiere de orașul Caracal a dispărut de la școală în luna septembrie a anului trecut, iar de atunci, nimeni nu a mai știut nimic despre ea. Cel care a raportat dispariția a fost chiar tatăl fetei, iar acum, bărbatul susține că aceasta se află în Italia, alături de iubitul său, dar și de familia acestuia. Mai mult, tatăl minorei, care este șofer de curse internaționale a aflat de la un coleg de breaslă că fiica lui, Carmen, s-ar afla în Italia. Bărbatul susține că fiica lui nu vrea să vină acasă, dar se teme de faptul că iubitul minorei se ocupă cu prostituția.
„I-am găsit acolo, ştim că sunt în Italia. Fata insistă că nu vrea să vină, că se omoară, că nu ştiu ce. Am şi eu experienţă, foarte-foarte mare. Aceşti traficanţi de femei ştiţi cum procedează, nu? Ia o femeie, o ia de nevastă, după care – Vezi tu, nu prea avem de mâncare. Hai să ne băgăm pe omul ăla, să ne dea şi el ceva de mâncare. Şi de aici se ajunge la… Aşa e, sută la sută, că băiatul se trage din zona Balşului şi 99,99% sunt numai cu prostituate, cu femei la stradă”, a declarat tatăl fetei.
Mai mult, tatăl fetei susține că minora nu are niciun fel de act de identitate asupra ei, motiv pentru care se întreabă cum anume a putut iubitul ei să o treacă granița. „Au trecut ca şi cum mă duc eu la magazin să iau două pâini. Nu are niciun fel de paşaport, e minoră. Şi ea, şi el“, a mai spus tatăl fetei.