Vestea a venit ca un șoc! Cristian Spînu a fost găsit mort

Publicat: 29/11/2018 | 08:56

Deznodământ trist pentru Cristian Ștefan Spînu, tânărul român în vârstă de 26 de ani, dat dispărut pe data de 15 noiembrie a acestui an. Cristian a fost găsit miercuri, 28 noiembrie, fără viață, în apele canalului Cannaregio din centrul istoric al Veneției.

Canalul Cannaregio este una dintre principalele căi fluviale ale Veneției iar primul care a observat trupul băiatului român plutind la suprafața apei a fost un transportator care s-a oprit la debarcaderul Guglie, în fața institutului Algarotti, cu ambarcațiunea sa, puțin timp după ora 10 din dimineața zilei de miercuri.

Bărbatul a chemat carabinierii care au intervenit cu patrulele unității din Veneția, ajutate de pompierii care au scos corpul la mal. Din prima examinare externă, medicul legist a declarat că nu există semne evidente de violență pe corp. Procuratura va ordona probabil o autopsie pentru a se clarifica cauzele morții tânărului român.

Cristian Ștefan Spînu a lucrat până de curând ca ajutor de bucătar în cadrul unui restaurant din Veneția iar de două săptămâni nu se mai știa nimic de el. Telefonul era închis iar Cristian, de negăsit, conform rotalianul.com.

Familia lui Cristian este în România iar tânărul locuia în provincia Veneția din nordul Italiei. El a fost văzut pentru ultima dată în zorii zilei de joi, 15 noiembrie, într-un bar din Cannaregio. În seara de dinainte a ieșit din casa unui prieten, în Dorsoduro, și a ajuns la localul din Cannaregio unde a rămas până la ora 04:30 dimineața. Ultimul acces pe Whatsapp al lui Cristian data de la ora 4:59. Apoi, nimic. Și-a făcut pierdute urmele, nimeni nu l-a mai văzut din acel moment.

Miercuri, 28 noiembrie, trupul său este adus la suprafață de apele reci în care tânărul român și-a găsit sfârșitul.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult