Medicii din Timişoara i-au făcut toate investigaţiile fetiţei de opt ani care este bolnavă de cancer şi ai cărei părinţi au fost obligaţi de instanţă să o ducă la spital. Doctorii au decis că în faza în care se află acum, cu o tumoră care a metastazat, nu i se poate face un transplant medular, astfel că aceasta îşi va continua tratamentul de chimioterapie la Iaşi, aproape de casă.
„Este o malignitate într-o fază complet depăşită, în timpul care s-a pierdut. Este o tumoră mare, solidă, care se numeşte Nefroblastom şi care a metastazat în organism. Acum nu mai poate fi operată chirurgical. A invadat tot în jur şi trebuie începută chimioterapia. Ne întoarcem la faza iniţială. În niciun caz nu intră în această situaţie posibilitatea unui transplant medular, pentru că nu este indicat în etapa asta”, a declarat medicul Mihai Gafencu, citat de RTV.
Potrivit acestuia, medicii din Timişoara au discutat cu părinţii despre riscurile operaţiei şi aceştia au optat să urmeze un tratament de chimioterapie la Iaşi.
„Colegii mei au vorbit cu părinţii, părinţii nu sunt decăzuţi din drepturi cu hotărâre definitivă, li s-a spus despre riscurile operaţiei unei tumori care a invadat în jur inclusiv vase, aşadar ei au optat să nu o opezere şi am înţeles că au optat ca tratamentul de chimioterapie să se facă nu la Timişoara, ci la Iaşi. Probabil s-au gândit că e mai uşor la ei acasă. Nu ştim când, dar probabil copilul va pleca de la noi”, a mai spus Gafencu.
Medicii de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara spun că, în condiţiile în care tumora a metastazat, şansele unei vindecări totale nu mai există.