Veste tragică în România. Familia și toți care au cunoscut-o sunt în stare de șoc. A fost avocat, judecător, președinte al Judecătoriei și președinte al Secției Penale în cadrul Tribunalului Botoșani. Din păcate, Olimpia Samoilă a trecut în neființă.
Absolventă a Facultății de Drept în cadrul Universității București, Olimpia Samoilă a slujit întreaga viață magistratura, dreptatea, manifestând o atitudine demnă, dar nu lipsită de înțelepciunea atât de necesară unui om care împarte dreptatea în sala de judecată. informează stiri.botosani.ro.
„Cu profundă durere în suflet am aflat că unul dintre cei mai buni profesioniști ai dreptului din Botoșani, după o viață închinată justiției, Olimpia Samoilă, a luat drumul spre cele sfinte. Sincere condoleante familiei indoliate si Dumnezeu să o ierte!”, este mesajul transmis de Liviu Rădășanu.
Olimpia Samoilă a fost, pentru cei care au cunoscut-o, „un om cald, drept, dornic de alăturarea cu oameni simpli și frumoși. Ea fugea permanent de fățărnicie. Dumnezeu s-o odihnească după atâta zbucium și chin!”, după cum scrie Ana Preda.
„… în primul rând e vorba de modestie, toleranță, discreție, bun caracter, neprecipitare, curaj al opiniei motivate și drepte, în contra, chiar, a oricărui curent majoritar, ambiție de ,,catâr” în afirmarea adevărului…” spune prof. Valerius M. Ciucă despre profesionistul Olimpia Samoilă.