Funcţia prin care puteaţi să ştergeţi de pe WhatsApp mesajele trimise din greşeală sau pentru că erau compromiţătoare nu este la fel de fiabilă cum credeţi. Un blogger spaniol a aflat cum pot fi accesate şi a dat tuturor vestea proastă.
Luna trecută, WhatsApp a introdus o funcţie nouă, permiţând utilizatorilor să şteargă un mesaj jenant în termen de şapte minute de la trimiterea acestuia. A fost una dintre cele mai aşteptate actualizări ale aplicaţiei WhatsApp, dar, un nou raport susţine că mesajele care sunt şterse sunt, de fapt, încă în aplicaţie şi pot fi uşor accesate prin Setări, potrivit Daily Mail.
Soluţia pare să fie disponibilă pentru utilizatorii Android 7.0, încă nu este clar dacă o opţiune similară este disponibil pe iOS. Se pare că ar exista o soluţie care le permite utilizatorilor Android sa vadă mesaje netrimise, descoperită de un blog spaniol.
“Am descoperit o modalitate de a recupera sau de a vedea mesajele şterse de cealaltă persoană într-un mesaj WhatsApp. Am constatat că mesajele sunt stocate în registrul de notificări al sistemului Android. Deci, este doar o chestiune de a intra în acea înregistrare pentru a vedea mesajele pe care cealaltă persoană le-a şters”, a explicat cel care a descoperit cum se pot recupera mesajele, conform sursei citată mai sus.