Veste surprinzătoare de la Guvern: alocă adolescenților câte 200 euro pentru achiziționarea de calculatoare. Care este singura condiție ce trebuie îndeplinită
Copiii proveniți din familii cu venituri reduse vor primi câte 200 de euro din bugetul statului pentru achiziționarea de calculatoare. Anunțul a fost făcut miercuri de premierul Viorica Dăncilă, care a precizat că Guvernul a alocat în acest sens 12 milioane de lei pentru anul acesta.
“Guvernul continuă măsurile de îmbunătățire a sistemul de învățământ și sprijină accesul elevilor și studenților la educație. Suntem preocupați să acordăm șanse egale copiilor și tinerilor la o viață mai bună. Vom continua să susținem elevii și studenții care provin din familii cu venituri reduse să achiziționeze calculatoare prin acordare a câte 200 de euro. Aprobăm astăzi hotărârea de guvern în acest sens. Prin bugetul pentru 2019 am asigurat finanțarea necesară, respectiv 12 milioane de lei. Bani ce vor asigura sprijin pentru 12 mii de elevi și studenți”, a anunțat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.
Premierul a precizat că în cei 15 ani de aplicare a programului au beneficiat de subvenții 300 de mii de elevi și studenți. “În guvernarea PSD- ALDE am luat măsuri pentru a mări numărul tinerilor care beneficiază de sprijin având în vedere că este un program de succes de care au beneficiat peste 300 de mii de elevi și studenți în cei 15 ani de aplicare”, a conchis premierul României.