Astăzi, Executivul a adoptat ordonanța de urgență ce presupune suspendarea pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022 a ocupării posturilor vacante sau temporar vacante din administrația publică. Care au fost motivele?
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a anunțat joi faptul că ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din administrația publică a fost suspendată pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022.
”Guvernul a aprobat astăzi, printr-o ordonanţă de urgenţă, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie şi până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu excepţia posturilor unice. De asemenea, documentul prevede continuarea ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022”, se arată în comunicatul transmis de ministerul Muncii.
Potrivit sursei citate, în cazuri temeinic justificate, ordonanţa de urgenţă dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.
CITEȘTE ȘI: NOI DETALII DESPRE MAJORAREA PENSIILOR. CE DECIZIE A LUAT GUVERNUL
Se pare că această măsură a suspendării ocupării posturilor vacante din administraţia publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcţionare ale instituţiilor şi autorităţilor publice. Pentru a putea fi asigurată sursa de finanţare a pachetului de măsuri pentru menţinerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile şi continuarea activităţilor economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce priveşte încadrarea în ţinta de deficit.
VEZI ȘI: VESTEA MOMENTULUI DE LA GUVERN! CINE VA BENEFICIA DE 250 DE LEI ÎNCEPÂND CU 20 IUNIE 2022