Veste de necrezut pentru aceşti pensionari: Cea mai mică pensie, 1052 lei

Publicat: 15/07/2022 | 16:55
Imagine reprezentativă. Sursă foto: Pixabay

Sunt vești de necrezut pentru persoanele care încasează pensii speciale. Cea mai mică pensie lunară este de 1052 de lei. Vasile Dâncu, Ministrul Apărării, a făcut o serie de declarații în cursul zilei de joi, 14 iulie 2022, despre reforma pensiilor speciale.

În cadrul unei intervenții la Digi24, Vasile Dâncu, Ministrul Apărării, a explicat faptul că pensia militară reprezintă o pensie ocupațională, de stat, existând o persoană care încasează o pensie de doar 1052 de lei. Mai mult decât atât, pensiile nu ar putea fi tăiate.

”Asta este o abordare ideologică, în care s-a încercat ca de fapt după pensiile militare să se ascundă pensiile speciale, să spună că toţi suntem o apă şi un pământ. Nu e adevărat, în tot sistemul NATO, în tot sistemul european, există mai multe sisteme de pensii, în ceea ce priveşte pensiile militare. Sisteme asemănătoare cu al nostru există în foarte multe ţări în care se stabileşte pe za unor criterii, modul în care se calculează pensia. La noi, pensiile militare nu sunt stabilite după criteriul acesta, că se aleg nu ştiu câte salarii sau la alegere”, a spus Ministrul Apărării.

Vezi și ROMÂNII CARE AU LUCRAT ÎN STRĂINĂTATE POT PRIMI PENSIE COMUNITARĂ. CÂȚI BANI POT LUA ÎN FIECARE LUNĂ

Vasile Dâncu: „Sistemul nostru de pensii este plătit din bugetul MApN”

De asemenea, Ministrul Apărării a precizat că sistemul de pensii al militarilor este unul inegalitar și că există un proiect depus în Parlament în acest sens. În plus, sistemul de pensii este plătit din bugetul MApN, nefiind implicat bugetul național.

”Avem un proiect, în Parlament, care ar trebui să i se dea drumul mai repede, dar politic s-a ţinut acolo din2021, dacă nu mă înşel, modificarea legii 223, din 2015, prin care înercăm să egalizăm, să facem, un sistem de pensii previzibil. (…) Sistemul nostru de pensii este plătit din bugetul MApN, este 17% din bugetul Ministerului Apărării, deci nu implică într-un fel bugetul naţional şi, pe de altă parte, această bornă, acest reper, din PNRR, nu este unul care să fi fost necesar, pentru că a fost stabilit doar ca o garanţie că vom putea plăti împrumutul de 14 miliarde, din PNRR. Asta era ideea de reformă”, a continuat Ministrul.

Citește și MARCEL CIOLACU, ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ! PENSIILE CARE VOR FI TĂIATE CU 90%

Cea mai mică pensie este de 1052 de lei pe lună

În plus, oficialul a mai precizat că cea mai mică pensie este de doar 1052 de lei, la o vechime de 25 de ani, iar ”pensia militară este o pensie ocupaţională, de stat, care are nişte formule de calcul care s-au schimbat de-a lungul timpului şi de aceea sistemul a devenit inegal”.

”Nu putem să tăiem pensiile doar pentru că un om a stat 50 de ani în Armată şi are o pensie mare, în momentul acesta, când a ajuns la bătrâneţe, statul i-a asigurat pe 50 de ani de carieră. Avem oameni care s-au pensionat, din conducerea Ministerului, care aveau 46 de ani de carieră. Sunt oameni care au 45. Şi în momentul acesta, noi să stabilim că pensia este prea mare şi să îi tăiem pensia. Pentru că pensia lui este o pensie de stat”, a mai precizat Ministrul.

Sursă foto: Pixabay