Veste bună! Pfizer anunţă că poate realiza un vaccin nou, în 100 de zile, dacă tulpina Omicron se dovedeşte rezistentă la cel actual

De: Cancan
Publicat: 27/11/2021 | 23:26

Veste bună!  Producătorii de vaccinuri spun că deja lucrează la un ser anti-COVID eficient împotriva noii tulpinii Omicron, dar îl pregătesc mai întâi pentru testare.

Producătorii Pfizer şi BioNTech spun că se așteaptă ”să poată dezvolta și produce un vaccin pentru această nouă tulpină în aproximativ 100 de zile, sub rezerva aprobării de reglementare”, potrivit skynews.com.

De asemenea, producătorii de vaccinuri și-au exprimat încrederea că își vor putea adapta rapid serurile, dacă varianta Omicron se va răspândi rapid şi va avea un risc crescut de infecţie.

Totodată, există temeri că varianta nouă ar putea fi mai rezistentă la vaccinurile care au fost puse pe piaţă pentru miliarde de oameni din întreaga lume.

La rândul lor, producătorii de la Moderna spun că lucrează la un ser pentru doza booster specific noii tulpini Omicron.

Noua variantă de coronavirus, denumită iniţial B.1.1.529, prezintă zeci de mutaţii la nivelul proteinei Spike şi de aceea există suspiciunea că ar putea eluda răspunsul imun, fie dat de vaccinuri, fie de o trecere anterioară prin boală.

Tulpina a fost clasificată vineri drept ”variantă de îngrijorare” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care i-a dat şi un nume, după cea de-a 15-a literă din alfabetul grecesc: Omicron. Din păcate, tot mai multe state anunță că au detectat îmbolnăviri cu noua variantă extrem de contagioasă, autoritățile sanitare fiind în alertă în întreaga lume!