Veste bună pestru pensionari! Pensiile ar putea crește cu 40 la sută!
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că pensiile ar putea să se majoreze cu 40%, însă vor exista declarații în aces sens imediat ce vor exista discuții în coaliție.
Ministrul Muncii a vorbit despre creșterea pensiilor, dar și despre noul pachet de măsuri sociale și economice pregătit de Partidul Social Democrat. Legea 127/2019 arată că punctul de pensie al românilor ar fi trebuit să fie majorat cu 40 de procente.
Chiar dacă actul normativ a fost atacat la CCR deoarece textul legii nu ar fi prevăzut surse clare de finanțare, instituția a decis că legea este constituțională. De asemenea, Marius Budăi a declarat că acest procent se va vedea la pensia minimă, subliniind că mai este nevoie să se lucreze la punctul de pensie.
”Am spus…da, la pensia minimă s-a întâmplat acest lucru. Mai avem de lucrat la valoarea punctului de pensie. Amintesc că la 1 ianuarie am majorat punctul de pensie cu 10% și pensia minimă cu 25%. Am spus atunci când am format coaliția, când am acceptat să intrăm la guvernare într-un moment nu foarte ușor pentru România, că ne luăm 120 de zile să anunțăm un calendar de implementat”, spune ministrul Muncii.
Pensiile ar putea crește cu 40 la sută
Ministrul Marius Budăi a mai spus că în scurt timp va fi anunțat un nou pachet de măsuri sociale și economice.
Oficialul român a mai fost întrebat dacă se va ajunge la procentul de 40%, iar acesta a răspuns să mai întâi ar trebui să fie luată decizia în coaliție, iar apoi aceasta va fi comunicată. Ministrul Muncii mai spune că PSD a încercat să vină cu măsuri, dar nu le va folosi pe acestea pentru a se scuza sau pentru a se lăuda.
VEZI ȘI: MINISTRUL MUNCII A FĂCUT ANUNŢUL. CE SE VA ÎNTÂMPLA CU TOATE PENSIILE DIN ROMÂNIA
”Haideți să fie luată decizia în coaliție și vom comunica. Noi am încercat un pic în acest an dificil, dar nu ne scuzăm cu asta și nici nu ne lăudăm cu măsurile pe care le-am implementat, am preferat să fim proactivi. Când anunțăm ceva, să trecem și la implementare”, a mai spus acesta.