Veste bună pentru români! Preț plafonat la gaze indiferent de consum

Publicat: 06/09/2022 | 14:55

Veste bună pentru români! Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că plafonul de consum la gaze a fost eliminat pentru consumatorii casnici cu centrale individuale.

Astfel, prețul la gaze va fi același ca anul trecut, de 31 de bani pe kilowatt, oricât ar fi consumul, a spus ministrul.

”Iarna trecută, dacă nu mă înșel, era la început 1.000 de metri cubi, apoi pe toată perioada de iarnă a fost parcă 1.200 de metri cubi. Acum nu mai vorbim de un plafon, vorbim de prețul gazului, care este același ca iarna trecută, 31 de bani, pentru oricât consumi”, a declarat Virgil Popescu, la Digi24.

”Deci, indiferent dacă e o casă mare sau o casă mai mică, tocmai pentru a nu mai avea probleme – mai sunt pensionari care stau în case mari, stau singuri și mai sunt case care nu sunt încă foarte bine eficientizate energetic din punct de vedere al anvelopării. Sunt multe lucruri de care ne-am lovit în iarna trecută. Deci, spre deosebire de electricitate, la gaz este un preț fix de 31 de bani care nu mai are un plafon de consum”, a declarat Virgil Popescu.

În cazul clienţilor noncasnici se menţine prevederea conform căreia preţul final facturat va fi de maximum 0,37 lei/kWh, pentru cei care consumă până în 50.000 de megawaţi anual.

Iarna trecută, limita maximă a consumului pentru toată perioada de alocare a măsurilor a fost echivalentul în kWh a 1.000 m3 de gaze naturale la un factor de conversie de 10.6 kWh per m3.

Ce prevede ordonanța privind consumul de gaze

Prin derogare de la prevederile art. 180 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022-31 august 2023, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:

a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;

b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică.

(3) Preţul final facturat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) se aplică şi în cazul locurilor de consum ale clienţilor casnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022 sau pentru clienții casnici care nu au istoric în anul 2021 la furnizor, prin raportare la consumul lunar realizat.

(4) Preţul final facturat prevăzut la alin. (2) lit. b) se aplică și în cazul locurilor de consum ale clienților noncasnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022.

VEZI ȘI: ANUNȚUL MOMENTULUI ÎN ROMÂNIA. CÂT VOM PLĂTI LA ELECTRICITATE ȘI GAZE PÂNĂ ÎN MARTIE 2023. NOILE PREȚURI

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul locurilor de consum ale clienţilor casnici dintr-un condominiu, racordate printr-o instalaţie comună cu un singur contor de măsurare, pentru încadrarea în tranşele de consum prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), consumul fiecărui proprietar se determină prin împărţirea consumului total al asociaţiei de proprietari/locatari înregistrat în anul 2021, respectiv 2022 în situaţia prevăzută la alin. (8), la 12, respectiv la numărul de luni consum şi la numărul de spaţii locative care fac parte din respectivul condominiu.

(6) Pentru calcul la fiecare spaţiu locativ din condominiu, consumul de gaze naturale/energie electrică se determină prin împărţirea consumului total anual al asociaţiei de proprietari/locatari la numărul de spaţii locative care fac parte din respectivul condominiu.

(7) În cazul cartierelor de tip rezidenţial pentru care furnizorii au încheiate contracte de furnizare cu primăriile, respectiv dezvoltatorii imobiliari/asociaţiile de proprietari ale dezvoltărilor imobiliare, iar locurile de consum ale clienţilor casnici sunt facturate la comun printr-o singură factură, pentru determinarea consumului aferent respectivelor contracte şi împărţirea la nivelul beneficiarilor consumatori casnici sunt aplicabile
dispoziţiile alin. (5) şi (6).

(8) În cazul clienţilor casnici care nu pot beneficia de prevederile alin. (1) lit. a) şi b) în funcţie de consumul anului 2021, dar al căror consum înregistrat în anul 2022 se încadrează în oricare din tranşele de consum prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), precum şi în cazul clienţilor casnici şi noncasnici racordaţi începând cu data de 1 ianuarie 2022, furnizorii
emit în luna februarie 2023 facturi de regularizare a consumului facturat anterior aferent perioadei de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, utilizând preţul final conform
tranşei aferente de consum, şi facturează consumul înregistrat după data reîncadrării la preţul final corespunzător tranşei de consum. În cazul schimbării furnizorului în perioada
de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, regularizarea se face de către furnizorul actual doar pentru perioada aplicării contractului de furnizare încheiat cu acesta.

(9) Valorile şi tranşele prevăzute la alin. (1) şi (2) vor putea fi modificate prin hotărâre a Guvernului, iniţiată în conformitate cu dispoziţiile art. 80 şi 180 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de evoluţiile înregistrate pe pieţele interne şi internaţionale de energie electrică şi gaze naturale şi de evoluţia geopolitică din vecinătatea României.